“Te implor, intră-n viaţa ta./ Te implor, învaţă să spui «EU »/ Când te întreb./ Căci nu eşti o parte, ci un întreg;/ Nu o porţiune, ci o fiinţă.“ (Ezra Pound)

Faptul că aşteptăm ca lucrurile să se rezolve singure, că nu luăm atitudine faţă de ceea ce s-a întâmplat în anii 1950, înseamnă că nu suntem capabili să reacţionăm ca făpturi conştiente şi raţionale. Resemnare şi/ sau adormire! Cred cu tărie că asta este starea care ne stăpâneşte de la Revoluţie încoace. Noi am uitat de bunicii şi părinţii noştri, pe tineri nu-i interesează acest lucru, iar politicienii, “ocupaţi” cu treburile ţării, urmăresc doar propriul interes egoist, care este şi imoral, şi ilegitim.

Torţionarul poate fi iertat doar de victime, nu de justiţie.Au fost necesari 23 de ani ca să ne amintim de cei care au ucis în închisori elita interbelică românească, de cei care s-au hrănit cu chinul semenilor lor. O seamă de preşedinţi şi de guverne le-au asigurat un trai de eroi acestor bestii comuniste, care împlântau cuţitul în pieptul deţinutului mort pentru a se asigura că a murit cu adevărat. Schingiuiau fără milă pe oricine, inclusiv oameni paralizaţi sau plini de caverne. Rămâi stupefiat de ruşine când îi vezi liberi pe stradă sau pe micul ecran, la fel de violenţi şi de vulgari ca pe vremuri, susţinându-şi nevinovăţia cu neruşinare. În loc să fie condamnaţi pe când aveau 60 de ani pentru crime împotriva umanităţii, astăzi, când au trecut de 80, la ce să-i mai condamni? Le interzici să părăsească ţara, le dai o pensie cât pentru trei profesori şi îi laşi să asculte liniştiţi Gavarit Maskva în reluare, fredonând şlagărul anilor 50, Zărzărică-zărzărea. Când tai un pom cu barda, totul devine ireversibil.

Kant spunea că omul este un animal care are nevoie de un maestru. În absenţa maestrului, el nu poate respecta niciun imperativ moral. Din nefericire, o bună parte dintre politicien