Cel mai bun orator al scenei autohtone şi cel mai admirat politician în rândurile studentelor nu are sprijinul instituţiilor de forţă ale statului roman pentru a rămâne în fotoliul de la Cotroceni.

Crin Antonescu exersează rolul pe care şi-l doreşte cu prea multă râvnă şi prea în văzul tuturor pentru a demonstra că este pregătit să devină şeful statului, în vreme ce nerăbdarea este păcatul său capital. S-a grăbit să fie preşedinte prea devreme, de frică să nu fie tras pe sfoară de aliaţii săi din PSD, fiindcă potrivit protocolului USL, liberalii ar fi primit candidatura la prezidenţiale din partea Uniunii abia în 2014. Concursul pe care l-a dat Traian Băsescu în scoaterea la iveală a plagiatului premierului a schimbat, însă, ordinea prestabilită a lucrurilor, iar urgenţa lui Antonescu de a scăpa de preşedintele ales a devenit şi urgenţa lui Ponta. Cei doi aveau motive diferite pentru demiterea lui Traian Băsescu: premierul ar fi vrut doar să se răzbune, în vreme ce şeful liberalilor avea neapărată nevoie de fotoliul de la Cotroceni, pentru că doar aşa putea să vorbească de la egal la egal cu prietenul, aliatul şi rivalul său, care se cazase deja la Palatul Vitoria.

În spatele lor, PSD şi PNL au început să calculeze câştigurile şi pierderile pe care le-au avut de la începutul lunii iulie, de când l-au suspendat pe Traian Băsescu şi au constatat că liberalii şi-au pierdut din electoratul cultivat căruia nu i-au plăcut nici tuşele groase prin care Crin Antonescu a răspuns criticilor venite dinspre Uniunea Europeană, nici procedurile îndoielnice prin care a fost dat la o parte preşedintele ales. PSD a pierdut se pare chiar mai mult, fiindcă sondajele de opinie arată că Victor Ponta a scăzut cu circa de 10 la sută, spre deosebire de Crin Antonescu, preşedintele interimar, care şi-a conservat credibilitatea. Percepţia electoratului este că Ponta a pus în scenă ex