Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Continuă rezilierile la Severin! Un jucător care a fost pe lista lui Inter a fost dat afară după doar o lună: "Nu făcea ce trebuie"

Publicat in Pro Sport, miercuri 1 august 2012 ·

Echipa antrenată de Marian Bondrea a intrat astăzi în cantonament la Băile Herculane şi va reveni în Drobeta Turnu Severin chiar în ziua partidei cu Concordia Chiajna, programată să se dispute sâmbătă, de la ora 19, pe Stadionul "Municipal".

În lotul deplasat la munte nu s-a regăsit şi atacantul Răzvan Neagu, căruia i-a fost reziliat contractul, după doar o lună de la sosirea la malul Dunării! "Neagu nu făcea ceea ce trebuie. Nu cred că ne putea ajuta", a motivat Bondrea.

Împrumutat în această vară de la FC Vaslui, Neagu jucase în ultimul sfert de oră al partidei CS Turnu Severin - Dinamo Bucureşti 1-2, din runda inaugurală a sezonului, iar etapa precedentă, la Braşov, a fost doar rezervă.

Săptămâna trecută, CS Turnu Severin mai renunţase la Bozidar Cosic, Dan Gavrilescu şi Alexandru Stan, jucători care nu fuseseră nici măcar rezerve în prima etapă.

Răzvan Neagu este în continuă cădere, după ce în urmă cu patru ani a ratat un transfer la Inter Milano, din cauza unei evoluţii dezastruoase dintr-un meci cu Dinamo: "Să vă spun ceva. Acum patru ani Inter a venit să-l urmărească pe Răzvan Neagu. El a avut un debut foarte bun la FC Vaslui, cu gol ca Van Basten cu Poli Timişoara, gol contra Stelei...După un an de zile, cei de la Inter au venit să-l urmărească din nou într-un meci cu Dinamo. A jucat slab atunci şi a fost schimbat la pauză. De atunci, tot am aşteptat să-şi revină, dar degeaba", spunea Porumboiu la începutul verii

Articol publicat de Mircea OGLINDOIU

Echipa antrenată de Marian Bondrea a intrat astăzi în cantonament la Băile Herculane şi va reveni în Drobeta Turnu Severin chiar în ziua partidei cu Concordia Chiajna, programată să se dispute sâmbătă, de la ora 19, pe Stadionul "Municipal".

În lotul deplasat la munte nu s-a regăsit şi atacantul Răzvan Neagu, căruia i-a fost reziliat contractul, după doar o lună de la sosir

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 31 minute
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Cutremur în Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 19 minute
Seismul cu magnitudinea ml 3,5 a avut loc la ora 2.05, adâncimea de 141.9 km. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Focşani, Sfântu-Gheorghe, Buzău, Braşov şi Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Macron avertizează că Europa e în pericol și propune dotar

Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la Paris - VIDEO

News.ro acum 49 minute
Pentru a marca Jocurile Olimpice din Franţa, Muzeul Luvru propune sesiuni sportive matinale în mijlocul unora dintre cele mai frumoase colecţii ale sale. Cel mai vizitat muzeu din lume oferă o nouă experienţă "Courez au Louvre", "o sesiune de pregăt

Un tribunal ucrainean dispune arestarea preventivă a ministrului demisionar al agriculturii

News.ro acum 22 minute
Un tribunal ucrainean a ordonat vineri ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de terenuri deţinute de stat în valoa

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 36 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum 2 ore
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum o ora
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

Ziua Constanta acum o ora
Berbec S-ar putea sa iei legatura cu cineva aflat departe de granitele tarii sau sa te ocupi de detaliile unei calatorii. Amblele variante iti sunt sustinute de astre, asa incat bucura-te de tot ce ti se iveste acum. Pe de alta parte, iti sunt recom

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum 2 ore
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

CFR Cluj se apropie la un punct de locul doi, după succesul din deplasare cu Universitatea Craiova

Mediafax acum o ora
Venită după două eşecuri consecutive în Superligă, CFR Cluj s-a impus joi în deplasare la Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a şasea din play off. Bârligea a marcat unicul gol al victoriei cu 1-0. Clujenii sunt acum pe locul 4, cu 34 d

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

4°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°