Arhitectura templului este cea care structurează şi articulează icoana Prezentării la Templu a Fecioarei, fiind deopotrivă fundal al acţiunii şi cadru al relaţiei dintre personajele prezente acolo, la taina „celei care a sfinţit toate cu intrarea ei“.

Naşterea şi copilăria Maicii Domnului nu sunt descrise în cărţile Noului Testament, date despre viaţa Fecioarei dinaintea momentului Bunei Vestiri găsim în scrierea, datând din secolul al II-lea, numită „Protoevanghelia lui Iacob“. Naraţiunea plină de detalii a acestui text apocrif a fost asimilată în Tradiţia Bisericii; texte patristice şi scrieri omiletice, care au contribuit treptat la conturarea unei mariologii, s-au folosit de aceste relatări timpurii, oferind suport literar şi pentru iconografia Intrării în Templu a Fecioarei. Din aceste prime surse literare aflăm că Ioachim şi Ana, primind la bătrâneţe darul naşterii de prunci, hotărăsc ca atunci când fiica lor va avea trei ani să o aducă la Templu, închinând-o lui Dumnezeu în semn de mulţumire. Fecioara va rămâne acolo până la vârsta de 12 ani, pregătindu-se pentru ziua în care planul lui Dumnezeu se va împlini şi ea va deveni templu al Duhului Sfânt. Praznicul

Deşi textele care vorbesc despre aducerea la Templu a copilei de trei ani sunt timpurii, praznicul apare târziu în cult, nu înainte de secolul al VI-lea. Pentru această datare avem o mărturie potrivit căreia la 20 noiembrie 543 se sfinţea la Ierusalim biserica cea nouă a Născătoarei de Dumnezeu, o bazilică impunătoare ridicată de împăratul Justinian, şi tot atunci se săvârşea acolo slujba de Priveghere pentru un nou praznic al Maicii Domnului: Intrarea în Templu. Aşadar, sărbătoarea îşi are originea în Ierusalim, oficializarea ei se petrece însă mai târziu: o întâlnim în secolul al X-lea amintită în Tipiconul Marii Biserici şi în Menologiul Împăratului Vasile al II-lea. Mai ştim că Andrei C