Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corupţia, principala piedică pentru dezvoltarea Capitalei. Zona Metropolitană, un proiect pe cale de dispariţie

Publicat in Puterea, luni 11 noiembrie 2013 ·

“Proiectul de lege privind înfiinţarea Zonei Metropolitane nu mai are şanse să apară. El a trecut de Camera Deputaţilor, dar la Senat a fost aruncat în sertar chiar de către actualul şef al PDL, Vasile Blaga”, a explicat, pentru PUTEREA, chiar iniţiatorul proiectului, Vasile Gherasim, care, la acel moment, era coleg de partid cu preşedintele Senatului.

Încă de la începutul anilor 2000, pe când era primar al sectorului 1 al Capitalei, Vasile Gherasim a lansat ideea acestui proiect. Studiile demonstrau avantajele imense pe care le oferea administrarea unitară a Capitalei în ceea ce priveşte creşterea calităţii vieţii şi a economiilor care s-ar face printr-o administrare coerentă. Bucureştiul a rămas singura capitală europeană care nu are un plan integrat de administrare a zonei metropolitane. În aceasta ar fi trebuit să intre 98 de localităţi situate pe o rază de 40 km în jurul Bucureştiului.

Cine se opune şi de ce

“Aplicarea proiectului ar fi adus economii de 25% la buget numai din reducerea cheltuielilor administrative. Rezistenţa la nou pe care o arată politicienii demonstrează că nu se doreşte eliminarea corupţiei”, spune Vasile Gherasim. El îşi argumentează afirmaţia prin faptul că primarii de sector şi cei din Ilfov nu ar mai avea dreptul să dea autorizaţii pentru construcţii aberante, nu ar mai da terenuri aiurea, nu ar mai încheia contracte de transport, de salubrizare, de canalizare. În plus, ei nu ar mai avea un consiliu local (de sector sau de comună), ceea ce ar reduce posibilitatea de a-şi angaja prietenii, amantele şi neamurile. Proiectul prevede ca primarii de sector să devină viceprimari ai edilului-şef. Asta nu înseamnă că nu ar mai fi aleşi de populaţie. Ca viceprimari, ei vor aplica pe sectoare politica primarului general, iar oraşul ar fi mai uniform dezvoltat. “Un oraş suplu, cu organizare simplă, ar fi un oraş mai ieftin”, spun

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-a prăbușit

Press Alert acum 32 minute
Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-ar fi prăbușit, a anunțat duminică televiziunea de stat iraniană, adăugând că echipele de salvare se îndreaptă spre locul respectiv. Presa iraniană a furnizat rapoarte contradic

Accident violent pe DN 24, între Vaslui și Iași. O motocicletă și un autoturism au luat foc după ce s-au ciocnit: trei persoane au murit

HotNews acum 58 minute
Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe DN24, într-o curbă periculoasă, pe drumul dintre Vaslui și Iași, pe raza teritorială a comunei Codăești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. La fața locului au a

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum o ora
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo a fost ucis

G4Media acum 54 minute
Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo, un activist din rândul diasporei congoleze stabilit în SUA, Christian Malanga, a fost împuşcat mortal de armată în timpul asaltului asupra palatului prezidenţial de la Kinshasa,

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum o ora
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Finlanda pregătește o lege pentru respingerea migranţilor la graniţa cu Rusia. Motivul pentru care este dispusă să încalce angajamentele internaţionale

Ziare.com acum 15 minute
Finlanda va propune săptămâna viitoare un proiect de lege care să le permită agenţilor de frontieră să blocheze solicitanţii de azil care încearcă să intre din Rusia, a declarat duminică, 19 mai, premierul. Este o decizie care ar putea determina Hel

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum o ora
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Formula 1: Max Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon, la Emilia Romagna Grand Prix

News.ro acum o ora
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Emilia Romagna Grand Prix, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon. El s-a mai impus în Ba

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum 2 ore
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°