Am avut ocazia, zilele trecute, să pătrund cu totul accidental într-o lume “altfel”. O lume a oamenilor care chiar iubesc animalele şi nu se rezumă doar la a discuta despre asta.
Ne certăm prin tramvaie pe tema câinilor, îi înjurăm pe cei care au câini sau, dimpotrivă, pe cei care nu au câini. Este vina lor!, spunem, că a murit copilul ăla. Dar nu facem nimic… doar dăm din gură. Ne mulţumim să spunem că, de oricare parte a baricadei ne aflăm, noi iubim animalele, dar aşa nu se mai poate. Măcar cu asta sunt de acord ambele tabere.
Nu vă lăsaţi îmbătaţi de imaginea vedetelor care se raliază unei cauze sau alta. Nu fac altceva decât să profite de pe urma unei tragedii. Nu le-am văzut să ofere şi soluţii, deşi ar avea disponibilitatea intelectuală sau financiară să o facă.
Soluţii există, am văzut dovada, şi nu mă refer la măsura eutanasierii sau a lăsării animalelor pe stradă. Am văzut nişte oameni care, în loc să stea să piardă timpul pe la mitinguri inutile, fac ceva. Oameni care sunt de acord că patrupedele nu pot sta pe stradă. Oameni care caută adăposturi, strâng voluntari, strâng bani pentru a putea asigura hrana câinelui într-un adăpost, fie el şi privat, până când acesta va fi luat în adopţie. Merg la adăposturi să vadă cum sunt hrăniţi câinii, încearcă să îi adune de pe străzi ca să nu cadă pradă mâniei prost direcţionate. Organizează târguri de adopţii, atât pentru pisici, cât şi pentru câini. Chiar am asistat la un târg de pisici. Nu mi-aş fi imaginat că lumea chiar merge la asemenea manifestări. Nu mi-am imaginat că lumea chiar adoptă animale de la aceste târguri, impresionate de povestea stăpânei care are încă 5 pisici acasă sau de ochii blânzi şi jucăuşi ai acestor ghemotoace.
Am văzut că se poate. Fără scandal, fără mitinguri, fără imagine… Pur şi simplu există oameni care iubesc cu adevărat animalele şi ne ajută şi pe noi, ceilal
