Pretexte: Sunt consumator de ştiri din mass-media. În această calitate, am sesizat că dispar jurnalele scrise, că agenţiile de ştiri nu se rezumă la ştiri, ci acum produc şi opinii, că se înmulţesc televiziunile (80% din informaţii ni le luăm de la TV). În paralel am realizat cum rolul televiziunilor de informare se transformă în dezinformare şi manipulare, iar cel de formare se transformă într-unul de anti-educaţie.

Am sesizat că a dispărut Clubul Român de Presă. Am auzit de jurnalişti implicaţi în afaceri dubioase şi şantaje. Am citit sondaje despre corupţia din presă. Am mai văzut cum au dispărut organismele de reglaj deontologic deşi – paradoxal – au crescut numărul codurilor de aceste gen. Iar recent am asistat întristat la – cumva – autodizolvarea CNA.

Săptămâna trecută am participat la lansarea de către ActiveWatch a raportului despre calitatea mass-media în timpul referendumului de astă-vară. Concluzii triste: nu mai avem organisme de presă, ci instituţii de propagandă, în care tendenţiozitatea negativă este, de acum, o caracteristică. Şi o spun specialişti, nu eu.

Patru constatări: Asistăm, poate unii chiar afectaţi, la o masacrare a realităţii, la o divizare forţată a noastră, la o maculare rău-voitoare a „celorlalţi”. Deformaţia profesională mă face să întreb rapid: „Cine e vinovat?”. De data asta, deşi nu vorba de ceva juridic, ci de un domeniu etic, am să mă risc să dau un răspuns multiplu:

Unu: pseudo-jurnaliştii. Există jurnaliştii autentici – care caută ştiri, le transmit cu acurateţe publicului, le analizează în mod obiectiv. Evident, nu la ei mă refer. Ci la acei indivizi care, în dorinţa stupidă de emulaţie faţă de emisiunea lor din seara precedentă, vor să impresioneze şi mai tare, erijându-se în moralişti sociali şi aplicând tactica rudimentră a apelului la emoţionalul privitorilor. Şi la acele doamne care cu un ton mai degra