Nimeni nu-i mai stă în cale lui Jose Mourinho la Real Madrid. Tot ce-şi propune în club reuşeşte. Se ştie, l-a alungat pe Raul, apoi l-a făcut să plece şi pe managerul general Jorge Valdano, omul care îl mai contra. Toate rămîn oarecare faţă de ultima victorie: "subjugarea" preşedintelui Florentino Perez.
Ce s-a petrecut la Adunarea Extraordinară a socios (membri cotizanţi) "blanco" a uimit pe toată lumea. Din omul stilat, retras, paşnic, cu discursuri echilibrate, şeful din "Bernabeu" a devenit dintr-o dată agresiv, agitat, cu vorbe înţepate, exact după chipul şi asemănarea lui Jose. O schimbare de atitudine care a făcut cotidianul "Marca" să consemneze că s-a produs "mourinhizarea lui Florentino", mai ales că "preşedintele a transformat Adunarea într-o discuţie asupra figurii antrenorului portughez". Iată cîteva din declaraţiile lui Perez:
"Mourinho ne-a deschis ochii. Nu vom mai accepta să fim răniţi, vom denunţa nedreptăţile".
"Valorile Realului sînt jocul curat, efortul, sacrificiul, respectul şi lupta contra nedreptăţilor".
"Nu din cauza noastră nu am cucerit Champions League sezonul trecut".
"Degetul în ochi dat de Jose secundului Barcelonei a fost din cauza provocărilor".
"Unii socios vorbesc nepotrivit luîndu-se după ceea ce scriu ziarele din Barcelona".
"Cum să spunem despre un arbitraj că este bun atunci cînd acesta e prost?".
"Cred în această echipă şi în cel mai bun antrenor din lume, Jose Mourinho".
Pînă şi socios au rămas surprinşi că Florentino a adoptat "stilul Mourinho". "Dacă ne luăm după preşedinte, Jose pare a fi Cidul", a zis unul dintre ei, cu trimitere la legendarul erou spaniol medieval. Altul a completat: "După cum s-a comportat Perez ai crede că mascota clubului nostru e un tigru".
Nimeni nu-i mai stă în cale lui Jose Mourinho la Real Madrid. Tot ce-şi p