Instalatia scenica a lui Miguel Gutierrez se aseamana cu ceea ce la inceputul anilor ’80 construia Ilya Kabakov in lucrarea Omul care a zburat in spatiu din apartamentul sau (1981). Identitatea artistica si sociala a lui Kabakov a compilat acelasi tip de materiale ale memorarii: acte, fotografii si alte obiecte ale vietii cotidiene cu inregistrari ale unor intimplari extraordinare si ale unor evenimente si momente din viata personala, precum si texte filozofice.

Punerea tuturor acestor obiecte in spatiu a rezultat in relatii problematice intre ele, acestea apartinind unui univers comun, dar in acelasi timp avind o viata independenta. Kabakov afirma ca este important, in sens formal, sa utilizeze elemente ce au fost inlocuite in minimalism: live speech, continutul uman s.a., iar Gutierrez apeleaza la aceleasi pattern-uri pentru a descrie un alt tip de context social.

Gutierrez retraieste pe scena deziluzia utopiei americane. Subiectul identitatii sale sociale este conflictul intre dorinta unei ordini (chiar utopice) si tinjirea dupa o libertate personala (manifestata sub un aspect autodistructiv). Consumerismul devorator si uniformizarea politically corecta sint mijloace ale descompunerii umane. Personalitatile se pastiseaza la nesfirsit pina la epuizare. in Retrospective Exhibitionist se vorbeste despre contrapunctul oricarei biografii: non-alegerea (atit de prezenta in Pop Art).

Doar asa poate fi inteles spectacolul lui Miguel Gutierrez, ca o lupta pentru pastrarea identitatii si a originalitatii. in acest mod se poate justifica explorarea pasilor sinelui si regresia mecanica propusa de coregraf.

Autoreferentialitatea la un grad ridicat si narcisismul artistic tipic Statelor Unite in perioada postmodernista. Din aceasta era vin si influentele estetice pe care Gutierrez le recunoaste si la care a facut apel atunci cind a primit