Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Eu, Teodor Melescanu, sint candidatul ApR la functia de presedinte"

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 15 iulie 2000 ·

Astfel si-a anuntat liderul ApR intrarea in cursa pentru Cotroceni. Membrii Consiliului National al partidului au primit anuntul cu ropote de aplauze si au stabilit ca ApR sa participe pe liste proprii la alegerile generale, daca PNL nu va sprijini oficial tandemul Melescanu-Stolojan. De altfel, Consiliul National nu a avut de ales, solutia adoptata fiind singura supusa dezbaterii. Se dovedeste astfel ca ApR este un partid extrem de personalizat, dincolo de orgoliile liderului neexistind calcule de oportunitate. Astazi urmeaza mutarea PNL, ce va fi decisa tot intr-o sedinta de Consiliu National. Filialele liberale se pronunta in favoarea continuarii negocierilor cu ApR. Sedinta Consiliului National al ApR a inceput ieri dimineata, la Sala Omnia a Senatului, principalele decizii care urmau a fi luate fiind cele referitoare la politica de aliante a partidului si implicit negocierile cu PNL, si la restructurarea partidului, in principal reducerea numarului de vicepresedinti. Primul a luat cuvintul Teodor Melescanu, care a tinut un discurs fluviu. In privinta politicii de aliante a partidului, Melescanu le-a propus membrilor Consiliului National sa mandateze Biroul Executiv al partidului in sensul continuarii discutiilor cu PNL si cu Initiativa Social-Liberala, precum si cu alte partide, cum sint PDSR si PD. Liderul ApR i-a informat pe membrii Consiliului National care este stadiul negocierilor cu PNL si a afirmat ca o viitoare alianta intre cele doua partide este conditionata de acceptarea, de catre liberali, a tandemului Melescanu-Stolojan. "Optiunea noastra de la bun inceput, care a intrunit si sprijinul majoritatii Biroului Executiv, este aceea de a participa pe liste proprii", a adaugat Melescanu, in aplauzele salii. "Trebuie sa normalizam relatiile cu PDSR, ca doua partide distincte care se pot gasi impreuna intr-o viitoare guvernare, precum si cu partide ca PD, cu

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 50 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 3 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 3 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum o ora
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 3 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

MADR începe plata subvenţiei de 100 euro pentru fermieri

Mediafax acum 4 ore
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă că începe plata subvenţiei de 100 euro pentru fermieri. MADR are în vedere o suplimentare a bugetului. Plăţile vor începe din 15 mai.

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°