Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştiri pe scurt din business internaţional

Publicat in Ziarul Financiar, joi 12 decembrie 2013 · · ·

Exporturile de vin polonez au crescut semnificativ în ultimii ani, de la 10 milioane de euro în 2009 la 11 milioane de euro doar în prima jumătate a acestui an, scrie The Warsaw Business Journal. Companiile poloneze exportă vin în SUA şi China, dar şi în ţări mai exotice precum Nigeria şi Liban. Cel mai mare succes în străinătate îl au vinurile cu arome de fructe şi vinul spumos, produse care nu se vând bine pe piaţa internă din cauza asocierii cu comunismul. Printre vinurile cele mai cerute la export se numără Bartex-Bartol, Virpol şi Janton. Bogdan Cojocaru

Parlamentul din Kîrgîzstan a aprobat ieri preluarea de către grupul rus Gazprom a companiei naţionale de gaze, împovărată de datorii de peste 40 de miliarde de dolari, la preţul de 1 dolar, scrie RIA Novosti. Susţinută de 78 din cei 120 de parlamentari kîrgîzi, decizia îi conferă Moscovei controlul total asupra companiei de gaze, în schimbul garantării livrărilor de energie. Potrivit acordului, Gazprom va deţine controlul asupra conductelor, centralelor de distribuţie a gazelor şi a facilităţilor subterane de stocare. Gazprom s-a angajat să investească 20 de miliarde de ruble (610 milioane dolari) în modernizarea infrastructurii companiei, în următorii cinci ani. Grupul rusesc va prelua totodată şi datoriile de peste 40 de miliarde de dolari ale companiei de gaze. Statul kîrgîz a avut dificultăţi tot mai mari de continuare a aprovizionării cu gaze din cauza creşterii datoriilor către statele vecine Kazahstan şi Uzbekistan. În urma acordului, Gazprom obţine controlul total asupra sectorului gazelor din Kîrgîzstan. Totuşi, acordul prevede că grupul rus poate transporta gaze folosind doar conducte care aparţin statului kîrgîz. Anca Dumitrescu

Randamentul obligaţiunilor Spaniei pe termen de cinci ani a scăzut ieri la cel mai redus nivel după 2005, investitorii cumpărând aceste titluri pe fondul îmb

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 2 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 3 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Regizorul condamnat la închisoare și biciuire în Iran a fugit din țară. Cineastul este așteptat la Cannes

HotNews acum 53 minute
Cunoscutul cineast iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la cinci ani de închisoare în ţara sa, a anunţat pe contul său de Instagram că a fugit din Iran, luni, cu o zi înainte de deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes unde urmeaz

Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale / Despre ce îl recomandă să fie votat şef al statului: Patriot, echilibrat, familist, tactician exceptional, cunoscător al relaţiilor internaţionale

News.ro acum 5 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale, el arătând, despre ce îl recomandă pe preşedintele PNL să fie votat şef al statului că este ”patriot, echilibrat, familist, ta

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 6 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Simona Halep joacă, marţi, în primul tur la Trophée Clarins

News.ro acum 2 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca, marţi, împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Meciul dintre Halep şi Kessler este al treilea programat pe terenul central, unde partide

Interzicerea steagului UE la Eurovision a fost "halucinantă", spune Comisia Europeană

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană a criticat vehement decizia organizatorilor Eurovision de a interzice spectatorilor să fluture steagul UE la marea finală de sâmbătă din Suedia, pe care a calificat-o drept "complet regretabilă" şi "halucinantă", potrivit The Guard

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum 8 ore
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

13°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

lun.

6°/15°
mar.

8°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

11°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°