Prinsă între radio şi televiziune, cântăreaţa se întoarce la marea sa dragoste, muzica, şi va lansa în această vară un nou disc. Artista este bucuroasă pentru că, în ultimul an, admiratorii ei au putut să descopere şi ce gândeşte Monica Anghel, nu doar ce cântă. „Adevărul“: Cum crezi că te văd acum admiratorii tăi, oamenii care erau obişnuiţi să te vadă doar cântând? S-a schimbat percepţia lor?
Monica Anghel: Da, s-a schimbat. Sunt oameni care îmi spun că descoperă pe zi ce trece alte lucruri la mine, descoperă modul meu de a gândi.
Până acum, oamenii mă vedeau cântând şi la Divertis, dar nu ştiau ce părere am eu despre lucrurile care ne înconjoară, care la un moment dat ne deranjează pe toţi.
Nu ştiau de implicarea mea în probleme sociale. Şi acesta este motivul pentru care mă potrivesc cu Europa FM, pentru că tratează problemele de care sunt interesată şi eu.
Regreţi perioada în care muzica îţi ocupa cea mai mare parte a timpului?
Nu regret absolut nimic! Mă bucur extraordinar de mult de tot ce mi se întâmplă. Dacă nu s-ar fi întâmplat să-mi placă foarte tare, nu aş fi fost de acord să fac asta.
Lucrurile pe care le fac nu se exclud unul pe celălalt, ele merg în paralel. Am în continuare spectacole la care merg şi cânt.
Au fost momente la radio când ai gafat?
Eu sunt genul de om foarte pacifist şi nu am vrut niciodată să jignesc pe nimeni, să vorbesc urât de cineva, dar se întâmplă să faci greşeli fără să vrei. Ştii cum e... cine nu munceşte, nu greşeşte! Aşa că au fost şi momente de genul acesta, nu am ce să fac, se întâmplă.
La un moment dat am greşit un cuvânt. Nu eşecuri sau eşece, în orice caz (râde). Era în prima săptămână, făceam revista presei şi am citit greşit un cuvânt. Se întâmplă când eşti în direct, dar cu toate aste