La mai mult de o lună de la instalare, noul guvern rămine o adunare neomogenă de personalităţi foarte diferite. Cei mai mulţi dintre miniştri continuă să fie nişte necunoscuţi, pentru că nu se pricep să comunice, dar şi pentru că nu prea au ce să comunice.
Ies din pluton doar Monica Macovei, Ionuţ Popescu şi Gheorghe Flutur, ca oameni care ştiu ce trebuie făcut.
Ionuţ Popescu face figură de politician serios şi onest. In acest timp, presupuşii săi şefi incă nu au ieşit din campanie.
Adriean Videanu este nehotărit dacă să continue sterila dispută cu toată lumea pe tema controlului averilor, premierul Tăriceanu este generos in a ordona ba recalcularea rapidă a pensiilor, fără să ştie ce efort bugetar presupune asta, ba creşterea salariilor bugetarilor, ba menţinerea impozitului pe dividende la 5%.
Deocamdată, Popescu pare că e singurul care inţelege ce presupune revoluţia fiscală pe care noua guvernare a decis-o intre Crăciun şi Revelion. De parcă e singurul responsabil de echilibrul bugetar. Colegii din cabinet in frunte cu şeful lor fac figură de sindicalişti revoltaţi că nu primesc mai mulţi bani.
Presa l-a criticat dur pentru impozitul pe dividende de 10%. O asociaţie a patronatelor a afirmat că va sesiza Curtea Constituţională pentru că legea se aplică retroactiv.
Se face o confuzie voită intre firmă şi acţionar: intr-adevăr, firma a făcut profit in 2004, dar acţionarul care incasează dividente in 2005 este altă persoană din punctul de vedere al legii şi al logicii. Ba chiar, indrăznesc să spun că acest impozit trebuia adus la 16%.
Principiul cotei unice este tocmai acesta: că o persoană plăteşte acelaşi procent indiferent de forma in care banii ii intră in buzunar: salariu, drept de autor, dividende, premii artistice sau literare (alt prilej de indignări ilogice) şi altele. Deci, 10% este
