S-au scurs, iata, 4 ani de cind Observatorul cultural se lansa in Laptarie si de cind ne intrebam daca mai este necesara o revista culturala in balcanica si agitata cultura romana. S-au scurs 2 ani de la momentul lansarii paginii web, proiect avut in vedere inca de la lansarea revistei, dar care s-a materializat mai tirziu, cind i-a sosit vremea. Iar acum a sosit timpul pentru punerea in practica a altor idei, de asemenea gindite si discutate indelung: forumul Observatorului cultural si pagina de link-uri. Iata, in continuare, citeva consideratii despre acestea...
Forumul era un pas necesar pentru a face din prezenta pe web un supliment al revistei. Pina acum, prezenta on-line reprezenta, in mare masura, un instrument de cautare rapida a articolelor publicate in cele 210 numere ale revistei, in arhiva – cu ajutorul motorului de cautare – si, desigur, de parcurgere a articolelor curente pentru aceia care, din motive intemeiate, nu aveau acces la publicatia tiparita. Nu uit ca pagina de Guestbook a functionat si ca forum ad-hoc, desi rolul ei, regasit acum, este de a cuprinde impresii/sugestii legate de site.
Am propus citeva rubrici pivot pentru pagina de forum ori, daca preferati, Cafenea virtuala a Observatorului cultural, si anume: Literatura, Arte, Politica, Societate, Diverse, apoi Condica de sugestii si reclamatii. Aici, va invitam sa va scrieti opiniile legate de subiectele fierbinti dezbatute in revista, insa, evident, exista libertatea de a propune alte subiecte din domeniile amintite mai sus, care nu se regasesc in Observator cultural. Avem intentia sa ne implicam in dezbaterile de pe forum, nu doar sa-l monitorizam. De asemenea, o alta initiativa este ca, pentru acele subiecte de mare importanta, sa propunem in revista dezbateri virtuale pentru forum...
Forumul va fi monitorizat permanent pentru a nu lasa libere „derapaje de