•In mai putin de opt ore, pe caile ferate din jurul Pascaniului s-au produs doua accidente mortale
Doua accidente feroviare au avut loc in ultimele zile, soldate cu tot atatia morti. Primul accident s-a petrecut in dimineata de duminica, in localitatea Mogosesti-Siret. Florin Matei (26 de ani, din Pascani) a venit impreuna cu sora sa Gabriela sa se distreze la discoteca Campionul din localitate. Dupa ce au chefuit o noapte intreaga, Florin s-a gandit sa se indrepte spre gara in asteptarea unui tren care sa-i duca acasa. Aflat pe peronul garii, la ora 5, l-a apucat o pofta de tarie si s-a deplasat la un bar din apropiere. Dupa cateva minute, Florin revine la gara si, in momentul in care a traversat calea ferata, a fost spulberat de catre locomotiva acceleratului 1924 Iasi-Craiova. In urma impactului, corpul tanarului a fost imprastiat pe o raza de peste 50 de metri. Bucatile imprastiate au fost stranse, in decurs de peste jumatate de ora, de catre familie, in trei saci. "De mai bine de zece ani lucrez la CFR, dar niciodata nu am vazut un accident mai sangeros ca acesta", ne-a declarat unul dintre martorii oculari.
Daca Florin Matei a fost accidentat din greseala, nu acelasi lucru se poate spune despre Vasile Raducanu (37 de ani), care s-a aruncat in fata acceleratului 1931 Galati-Oradea. Victima se afla pe un peron al statiei CFR Tg. Frumos, cand sosea trenul. Din motive necunoscute, Vasile Raducanu a decis sa-si puna capat zilelor aruncandu-se in fata locomotivei care l-a sectionat in doua.
De la inceputul anului si pana in prezent, peste 60 de persoane si-au gasit sfarsitul pe caile ferate din zona Pascani.
Sorin URSAN
•In mai putin de opt ore, pe caile ferate din jurul Pascaniului s-au produs doua accidente mortale
Doua accidente feroviare au avut loc in ultimele zile, soldate cu tot atatia morti. Primul acc