Un cuplu de experţi americani în neuroanatomie crede că Michelangelo a lăsat o serie de ilustraţii anatomice în spatele uneia dintre cele mai cunoscute opere ale sale, Capela Sixtină, relatează Realitatea TV.
Michelangeloeste recunoscut ca unul dintre ce mari pictori şi sculptori ai Renaşterii italiene. Ceea ce nu se ştie prea mult despre el este faptul că a fost extrem de pasionat de anatomie şi că, la un moment dat, a convins un spital să îl lase să studieze cadavrele. El şi-ar fi distrus însă aproape toate notiţele şi schiţele anatomice.
În prezent, experţii Ian Suk şi Rafel Tamargo cred căultima scenă de pe tavanul Capelei, în care Dumnezeu separă lumina de întuneric cu mâinile sale, înfăţişează foarte precis măduva spinării şi trunchiul cerebral.
Ei au observat că gâtul şi pieptul lui Dumnezeu prezintă nereguli anatomice, care nu sunt prezente în alte picturi din Capelă, şi sunt luminate altfel, dinadins.
Experţii au suprapus gâtul din pictură peste o fotografie a creierului uman. şi au descoperit că cele două imagini se potrivesc perfect.
Cei doi spun că Michelangelo a creat aceste detalii ca un mesaj secret al picturii, însă nu au putut spune ce înseamnă el.
Doctorul R. Douglas Fields, de la Universitatea din Maryland, spune că ar putea fi mai multe interpretări.
"Poate că picturile din Capela Sixtină nu arată că Dumnezeu îi dă inteligenţă lui Adam, ci că inteligenţa, observaţia şi organul care le face posibile, există direct de la Dumnezeu şi nu trebuie intermediate de biserică", a spus Fields.
Michelangelo ar fi detestat opulenţa şi corupţia din cadrul Bisericii Catolice.
Doctorul spune că pictura ar putea fi şi un test Rorshach, adică o imagine care spune multe despre privitor şi nu despre autor, aşa că nu este de mirare că experţii în anatomie văd desene anato