Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VOCEA DOBROGEI: Muzeul de ceară al fotbaliştilor

Publicat in Adevarul, joi 21 aprilie 2011 ·

Încă un fotbalist şi-a câştigat locul în galeria figurilor triste ale sportului. Portarul Cristian Munteanu este anchetat pentru tăinuirea unor manevre cu care se ocupă noua protipendadă a societăţii: înşelăciune cu maşini de lux furate la comandă pentru încasarea asigurării (de 140.000 euro!), schimbarea numărului de pe şasiu, acte falsificate de înmatriculare, numere noi şi revânzare.

Munteanu s-a băgat în combinaţie, a plătit 10.000 euro pe o maşină de 14 ori mai scumpă, apoi a pasat-o în careul scurt, la preţ triplu, prietenului de la naţională Andrei Mărgăritescu.

Mărgăritescu e argeşean de-al Briliantului Adrian Mutu, cu a cărui viaţă nesportivă ne-am obişnuit. Şi cine nu visează la viaţa lui Mutu, băiatul rău suflat cu aur, care are tribunele la picioare!

Dar Munteanu al nostru este de aici, din Dobrogea, urmaş al Regelui Hagi. Vine dintr-un orăşel nordic, Isaccea, fondat pe cetatea antică Noviodunum. Pe lângă vestigiile nepreţuite arheologice, aşezarea se mândrea şi cu prezentul: iubiţii fii ai locului Cristian Munteanu şi George Curcă, „veri buni“ cum spun localnicii, ambii portari la Farul, apoi la Dinamo.

Seniorii au amenajat un mic muzeu la moderna sală de sport ridicată de pesedişti şi au discutat deja ca sala de sport şi stadionul orăşelului să poarte numele celor doi fotbalişti. „Toată lumea îi iubeşte, copiii sunt topiţi după ei, Cristi şi George sunt idolii lor“, spune urbea în consens.

Deziluzia viitorului Isaccei trebuie să fie mare. Doar blurarea grijulie (o premieră!) a imaginilor televizate cu fotbaliştii reţinuţi de anchetatori să îl ascundă pe idolul de ceară Munteanu de ochii decepţionaţi ai copiilor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum o ora
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 2 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Studenţi propalestinieni au ocupat mai multe campusuri universitare din Marea Britanie

HotNews acum 24 minute
Studenţi propalestinieni din Leeds, Newcastle şi Bristol au protestat în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Tinerii au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de protest împotriva războiului din Gaz

Medicul Dan Stamatiu care și-a ucis amanta din Ungaria și l-a rănit grav pe soțul acesteia va fi transferat în România. Este condamnat la închisoare pe viață

Libertatea acum 41 minute
Curtea de Apel Oradea a admis, marți, 30 aprilie, cererea autorităţilor judiciare din Ungaria şi a dispus transferarea într-un penitenciar din România a doctorului pneumolog orădean Dan Stamatiu, încarcerat în țara vecină, relatează eBihoreanul.

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum o ora
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 4 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 3 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

Ipoteză șocantă în cazul șoferului fugar din Suceava: și-ar fi ucis intenționat cu mașina victima. Ce au găsit anchetatorii la percheziții

Adevarul acum o ora
Tânărul băut a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

Organe pentru transplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

17°
joi

13°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°