Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Surpriza lui Băsescu: l-a propus pe liberalul Teodor Meleşcanu pentru şefia SIE. PNL sare ca ars şi-l exclude din partid

Publicat in Ziarul Financiar, marți 28 februarie 2012 ·

Preşedintele Traian Băsescu a repetat figura din 2006, când, spre surprinderea tuturor, a propus la şefia Serviciului Român de Informaţii un om din opoziţie, anume George Maior.

Ieri preşedintele l-a propus ca şef al Serviciului de Informaţii Externe pe senatorul liberal Teodor Meleşcanu (foto, 60 de ani), fost ministru de externe în guvernul Văcăroiu (1992-1996) şi ministru al apărării în guvernul Tăriceanu (2007-2008). Poziţia de şef al SIE a fost vacantată după ce Mihai Răzvan Ungureanu a ajuns în fruntea Guvernului. Meleşcanu urmează să fie audiat astăzi de Comisia SIE a Parlamentului, iar votul plenului asupra numirii sale va fi dat după-amiază. O surpriză pare a fi fost şi pentru liberali opţiunea lui Traian Băsescu şi, de asemenea, acceptarea poziţiei de către senatorul liberal.

Înaintea anunţului oficial, liderul PNL Crin Antonescu a susţinut că nu are ştiinţă despre o astfel de numire. Meleşcanu este unul dintre cei mai vechi oameni politici contemporani şi este cunoscut pentru calmul său: s-a ferit întotdeauna de disputele violente de limbaj şi nu şi-a făcut duşmănii politice. În vremea comunismului a fost diplomat de carieră, iar în noua eră a plecat la drum în politică alături de Ion Iliescu, fiind parlamentar şi ministru.

În 1997 PSD se rupe, iar Meleşcanu, alături de alţi lideri (Mircea Coşea, Iosif Bofa sau Marian Enache) pleacă din partid şi fondează Alianţa pentru România (ApR). Meleşcanu ajunge preşedinte al ApR, partidul face o figură frumoasă la alegerile locale din 2000, dar ratează intrarea în Parlament la alegerile legislative. În 2002 ApR fuzionează cu PNL, iar Meleşcanu ajunge în conducerea liberalilor. Ieri el a anunţat că se "autosuspendă" din PNL, dar partidul a anunţat că-l exclude.

Preşedintele Traian Băsescu a repetat figura din 2006, când, spre surprinderea tuturor, a propus la şefia Serviciului Român de

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 2 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 6 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 5 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 3 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 7 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 2 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 4 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°