Acordul privind scutul antiracheta si Parteneriatul Strategic sunt dovezi ale unei relatii speciale pe care Romania le are cu Statele Unite, ele sporesc greutatea strategica a Romaniei si demonstreaza ca tara noastra este angajata pe drumul reformelor, apreciaza analistul politic Iulian Chifu, directorul Centrului pentru Prevenirea Conflictelor si Early Warning.
Intr-un interviu acordat pentru Ziare.com, Iulian Chifu evidentiaza importanta celor doua documente semnate pe parcursul vizitei efectuate de presedintele Traian Basescu in Statele Unite, dar subliniaza in mod explicit faptul ca aceasta importanta va fi validata doar in timp si cu conditia ca prevederile din cele doua documente sa fie puse in aplicare in mod eficient.
Care este importanta celor doua document semnate in timpul vizitei presedintelui Traian Basescu in Statele Unite?
Sunt cinci puncte majore. In primul rand, avem doua documente. Unul este cel juridic, care cuantifica participarea Romaniei la apararea antiracheta a Europei si a zonei euro-atlantice, deci inclusiv a SUA, in cadrul acestui scut antiracheta american ce va deveni scut al NATO. Pe de alta parte avem un document politic, acea declaratie de Parteneriat Strategic intarit si comprehensiv pentru Secolul XXI, intre Romania si Statele Unite.
Sunt doua documente care cuantifica o relatie speciala de parteneriat strategic intre Romania si Statele Unite.
In al doilea rand este un efect de antrenare, as spune eu, simbolic. Odata ce exista aceste documente, aceasta vizita si continutul ei, in mod automat creste si portanta si greutatea strategica a Romaniei in raport cu realitatile din jur. E un lucru extrem de important.
Cel de-al treilea element este acela ca in continutul acestui nou Parteneriat Strategic apar niste elemente deosebite, respectiv, in premiera, un numar dintre