Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mariana Nicolesco încheie în apoteoză ediţia Master Class 2013

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 5 august 2013 ·

Peste cinci ore a durat entuziasmantul maraton liric care a încheiat, la Brăila, ediţia 2013 a Cursurilor de Măiestrie Artistică oferite de soprana Mariana Nicolesco.

Publicul i-a aplaudat cu încântare, individual, sau în duetele, cvartetele şi concertatele în care Maestra, pe tot parcursul serii alături de ei, îi prezenta, îi susţinea, le cerea să reia câte un pasaj pentru a se apropia şi mai mult de perfecţiune.

Amintind cuvintele rostite recent la Reuniunea de la Paris în calitate de Ambasador Onorific UNESCO, Mariana Nicolesco a spus: «Dacă cel mai frumos lucru, cel mai nobil, e acela de a transmite mai departe secretele şi misterele artei pe care am avut şansa de a le descifra şi de a ni le apropria, daţi-mi voie să pronunţ un verb care, în limba română, exprimă ceea ce doresc să spun mai deplin decât orice echivalent în limbile pe care se întâmplă să le vorbesc, a preda, predare, definiţie perfectă a procesului de transfer al cunoştinţelor dobândite şi, prin urmare, al tradiţiilor».

În numele acestui ideal au venit la Brăila zecile de tinere talente din ţară, ca şi de peste mări şi ţări, şi publicul a putut observa că toţi erau pur şi simplu fericiţi, sentimentul de împlinire fiind subliniat de entuziaste aplauze generale.

După cuvântul de apreciere rostit de Radu Boroianu, Ministru Secretar de Stat în Ministerul Culturii, Mariana Nicolesco a oferit Diploma de Onoare şi Medalia Darclée unor artişti români care s-au distins prin arta lor, tenorul Corneliu Fânăţeanu (contactat prin telefon şi deosebit de emoţionat) şi tenorul Vasile Moldoveanu, prezent pe scenă, emoţionat şi el ca toţi artiştii care au primit în anii trecuţi aceste distincţii, “exemple strălucite pentru cei care fac primii paşi pe scena lirică”, pentru a relua cuvintele ilustrei amfitrioane.

Acompaniaţi la pian de Peter Kolcsar şi de Alexandru Petrovici tinerii inte

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 8 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 10 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 8 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 12 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 11 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 7 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 9 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 9 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

14°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°