de Laura BUCIU
Dan FRÂNCU
28 aprilie 2013 22:43
1 vizualizare
A-A+
La Ocna Sibiului, la prima baie de anul acesta, la Bâlea Lac, la 2.000 de metri altitudine, la ultima tură de schi, între blocuri sau la Curmătură, unde au încins grătarele, sibienii au părăsit oraşul pentru distracţie, la sfârşitul săptămânii. Cei care au avut mai puţin timp la dispoziţie au scos gratarul în spatele blocului, au pus berea la rece în frigiderul din apartament, muzica în difuzoarele maşinii şi s–au pus pe petrecere. În weekend, temperatura la umbră a atins, în miezul zilei, 30 de grade Celsius.
Prima baie din 2013
Mulţi sibieni au dat căldura din oraş pe briza de la Ocna Sibiului. Pentru că mercurul termometrelor a arătat că vara a venit deja, chiar şi în aprilie, administratorii Complexului de Lacuri Naturale de la Ocna Sibiului au decis să deschidă porţile pentru iubitorii de apă şi soare. Şi nu au greşit. Peste 200 de persoane au venit sâmbătă şi mult mai multe duminică. Apa a fost cea care i-a îmbiat pe toţi, deoarece a fost suficient de caldă pentru prima baie din 2013. Domnii au fost cei care s-au încumetat la baia de aprilie, în vreme ce doamnele au stat mai mult pe margine şi au profitat de şezlonguri, de nămolul tămăduitor şi de soarele care a fost binevoitor.
Administratorii lacurilor spun că din acest weekend, complexul va fi deschis în fiecare zi, chiar şi în ziua de Paşti, când toată lumea poate veni la baie şi la plajă. În primele două săptămâni, biletul de intrare va costa 8 lei / zi pentru o persoană, copiii vor avea acces gratuit şi nu va fi percepută taxă pentru parcare. După aceste două săptămâni, preţurile vor reveni la nivelul de anul trecut, adică 12 lei biletul pentru adulţi, 8 lei pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani şi 5 lei / zi pentru parcare.
Cei care se tem de „invazia” căpuşelor