ROMANIA CA O TELENOVELÃ
După ce, un timp, practică meseria de martor mincinos, Vasile Şandru din Vintileasa se apucă de furat de prin autoserviri. Despre perioada primei meserii, Vasile Şandru avea de spus numai cuvinte bune. Nu era prea greu, se căştigau bani buni şi, spre deosebire de alte meserii, nu dădea inapoi niciodată, indiferent de intămplările din jur.
ROMANIA CA O TELENOVELÃ
După ce, un timp, practică meseria de martor mincinos, Vasile Şandru din Vintileasa se apucă de furat de prin autoserviri. Despre perioada primei meserii, Vasile Şandru avea de spus numai cuvinte bune. Nu era prea greu, se căştigau bani buni şi, spre deosebire de alte meserii, nu dădea inapoi niciodată, indiferent de intămplările din jur. Pentru că, zicea Vasile Şandru cănd venea vorba de meseria de martor mincinos, orice s-ar intămpla pe lume, căt timp mai există oameni, oricănd se vor găsi doi inşi ca să se certe pentru ceva. Să se certe nu oricum, ci atăt de tare incăt, la un moment dat, să nu mai ştie nimeni cine e căştigătorul. Şi pentru a stabili asta, mergeau la judecată. - Vedeţi, zicea Vasile Şandru, care de atăta umblat prin procese şi prin preajma lor, putea spune multe lucruri inţelepte despre ele, judecata e un fel de a desemna căştigătorul intr-o intrecere ce s-ar fi putut termina incă de la răfuială.
La inceput, cănd primii martori mincinoşi se iviră pe străzile din jurul tribunalului, ţăranii se făcură că nu inţeleg. - Fugi, de aici, vere! le răseră ei in nas, in timp ce legau caii de căte un castan sau desfăceau legăturile cu merinde, n-am nevoie de nici un martor mincinos, am destui martori adevăraţi. Şi aşa era. Cam in fiecare căruţă se puteau vedea martori destui: babe smochinite, vinete la faţă, cu broboada trasă pe ochi, flăcăi cu gurile căscate de uimire, deşi nu prea era motiv de uimire, femei intre două vărste
