Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romii au protestat la Bordeaux."Aş fi deja mort în România"

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 16 august 2010 ·

Evacuarea taberelor ilegale de romi continuă în mai multe zone din Franţa. Ieri, a avut loc primul protest major al nomazilor faţă de măsurile autorităţilor franceze. Sursa: Reuters

Alte două tabere de la Quatre-Seigneurs şi Lattes, din Montpellier, au fost evacuate, scrie publicaţia franceză Midi Libre, citată de Agerpres.

"Prefer să mor decât să mă întorc în România. Pentru că acolo nu putem fi bine îngrijiţi, aici îmi iau medicamente pe care acolo nu le găsesc. Aş fi deja mort în România", spune un rom de 50 de ani, din tabăra de pe malurile râului Lez.

Expulzarea romilor pare acum iminentă. Evacuări au avut loc şi săptămâna trecută, iar prefectura a anunţat noi acţiuni. Numai în ultimele şapte zile au fost evacuate 40 de tabere în toată ţara.

Mulţi dintre romi susţin că ar vrea să lucreze, îşi doresc locuinţe şi se declară dezamăgiţi de atitudinea autorităţilor.

"Credem că facem parte din comunitatea europeană. Suntem decepţionaţi de ceea ce se întâmplă, dar îmi voi lua lucrurile şi voi pleca de aici, chiar dacă nu am unde merge", spune un alt rom.

Protest lângă Bordeaux

Ieri, romii au blocat un pod rutier foarte circulat din apropiere de Bordeaux pentru a protesta împotriva evacuării a zeci de tabere ilegale.

Blocarea podului Aquitaine este prima mişcare majoră de protest a nomazilor de la începutul desfiinţării taberelor ilegale.

Pe autostrada A630, care face legătura cu Parisul, s-au format cozi de până la 5 kilometri, iar circulaţia a fost reluată după aproximativ cinci ore.

Potrivit BBC, ministrul francez de interne a anunţat că romii din estul Europei vor fi deportaţi prin "curse aeriene speciale".

FADERE: "Romii sunt şi ei europeni"

Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Români din Europa (FADERE), Daniel Tecu, cere preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, prin intermediul unei scrisori, "să încete

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertisment de la serviciile de informații: Rusia plănuiește atacuri în întreaga Europă

Ziare.com acum 19 minute
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°