Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Stoica a povestit ce face ca manager al Stelei: „Satisfac dorinţele lui Gigi Becali la milimetru. Nu mai fac niciun comentariu. El gândeşte profund“

Publicat in Adevarul, vineri 27 septembrie 2013 ·

Meme a dezvăluit cum decurg întâlnirile lui în închisoare cu patronul roş-albaştrilor şi ce şanse sunt ca acesta să vândă Steaua după tot ce i s-a întâmplat.

Cu Gigi Becali în închisoare, Mihai Stoica s-a trezit peste noapte cu o putere sporită la club. Una dintre primele decizii pe care le-a luat a fost organizarea unei conferinţe la palatul latifundiarului. S-a aşezat pe scaunul lui Gigi Becali şi a vorbit despre Steaua. Mulţi au speculat că, în acel moment, Meme şi-a îndeplinit un vis.

Într-un interviu acordat săptămânalului „Fanatik“, managerul formaţiei din Ghencea neagă această variantă şi povesteşte care e rolul său la club.

„Gigi m-a pus să organizez conferinţa la palat“

„Gigi m-a rugat ca pe fratele lui, în momentul în care trebuie să transmit ceva din partea lui, să merg la palat, să mă aşez pe scaunul pe care obişnuia el să se aşeze doar pentru a mai vedea decorul de acolo la televizor şi să mai retrăiască anumite momente. Nu sunt ideile mele, sunt dorinţele lui pe care i le satisfac la milimetru. Indiferent dacă sunt sau nu de acord cu ce zice Gigi nu mai fac nici un comentariu. Înainte era altceva. Din fericire, deciziile pe care le ia sunt gîndite profund“, şi-a început Stoica discursul.

„România n-are nimic de câştigat că Gigi e închis“

Meme e ferm convins că patronului său i s-a făcut o nedreptate în momentul în care a fost trimis după gratii.

„Parcă s-a rupt ceva în Gigi. E un om care are de făcut o pedeapsă, pe care unii consideră că o merită şi alţii, marea majoritate, consideră că nu o merită. Uite că şi de acolo reuşeste să ajute oameni care au probleme şi să ia, la un moment dat, chiar şi faţa autorităţilor. Vezi inundaţiile din judeţul Galaţi. E păcat! Nu cred că România are ceva de câştigat cu Gigi Becali la închisoare. Ar avea mult mai mult de câştigat cu el î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 2 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 3 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°