Numarul impozitelor, taxelor si tarifelor parafiscale a fost redus cu 176, iar pana in data de 14 mai se vor elabora actele normative pentru eliminarea sau reducerea unora dintre acestea, a declarat, miercuri, premierul Emil Boc, la deschiderea Targului Intreprinderilor Mici si Mijlocii, TIMM 2009, citat de Agerpres.
"Am facut deja o prima evaluare a numarului de impozite, taxe si tarife parafiscale, am redus deja 176. Pana in 14 mai vom avea deja actele normative elaborate pentru eliminarea sau reducerea unora dintre ele, tocmai pentru a scuti mediul de afaceri de aceste taxe, impozite care iau si timp, iar pe noi ne costa mai mult sa le administram decat banii pe care ii luam din cuantumul acestor taxe", a precizat primul ministru.
In acest context, seful Executivului a subliniat ca va fi simplificata legislatia din Romania, cu privire la fiscalitate si, totodata, se lucreaza la promisiunile legate de neimpozitarea profitului reinvestit, masura ce va fi luata pentru sprijinirea mediului de afaceri.
"Sunt conditiile oarecum optimiste ca in perioada urmatoare sa speram la o imbunatatire a mediului de afaceri si, implicit, a bunului mers al economiei romanesti", a spus el. Numarul impozitelor, taxelor si tarifelor parafiscale a fost redus cu 176, iar pana in data de 14 mai se vor elabora actele normative pentru eliminarea sau reducerea unora dintre acestea, a declarat, miercuri, premierul Emil Boc, la deschiderea Targului Intreprinderilor Mici si Mijlocii, TIMM 2009, citat de Agerpres.
"Am facut deja o prima evaluare a numarului de impozite, taxe si tarife parafiscale, am redus deja 176. Pana in 14 mai vom avea deja actele normative elaborate pentru eliminarea sau reducerea unora dintre ele, tocmai pentru a scuti mediul de afaceri de aceste taxe, impozite care iau si timp, iar pe noi ne costa mai mult sa le administram decat