Toate strategiile şi măsurile care au ca obiectiv impulsionarea economiei şi ieşirea din criză vizează în esenţă crearea încrederii: a oamenilor, agenţilor economici şi investitorilor.

La baza reuşitei unor planuri de relansare economică se află întotdeauna un înalt coeficient de încredere. Un capitalism fără încredere este, aşa cum arată marii economişti de la John Stuart Mill la ultimul Premiu Nobel, Paul Krugman, un capitalism în profundă criză. În România capitalistă de azi, încrederea în sistem nu are cum să funcţioneze. Sistemul de "încredere" practicat la noi în ultimii (cel puţin) 10 ani a fost cel al evaziunii fiscale sistematice nu doar tolerată, ci chiar susţinută când a fost vorba de dubioase averi, al înşelării statului prin practicile generalizate de căpuşare a banilor şi avuţiei publice, al înşelării consumatorilor prin preţuri monopolistice impuse de marii distribuitori nesupuşi concurenţei normale de piaţă. Ca rezultat, pierderile sociale au fost atât de mari încât nerealizările în materie de infrastructuri de tot felul, de la autostrăzi la canalizare, de la reţele şcolare la reţele de spitalizare, să ne situeze şi astăzi în coada Europei.

Vă veţi întreba: care e legătura între pierderi şi nerealizări? În fapt, pierderile au fost uriaşe resurse de bani şi mijloace prăduite şi risipite şi care,

evident, nu au mai intrat în ciclurile normale de investiţii. Mişcarea economică a banilor care – investiţi sub reguli şi lege – putea produce o vastă avuţie socială a devenit un cerc vicios al administrării ineficiente şi infracţionale a ţării. Pierderile sub formă de hoţie şi nepăsare nu au fost întâmplătoare, pe când virtutea utilizării banilor publici cu grijă şi dragoste de ţară a fost abandonată sau chiar luată în râs.

Avem o nevoie urgentă şi maximă de un sistem de refacere a încrederii prin reguli cin