Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maica Tereza, protecţia socială şi ştiinţa ocolirii adevărului

Publicat in Contributors.ro, sâmbătă 26 martie 2011 ·

Am citit cu real interes textul domnului Marius Cruceru, decan al Facultăţii de Teologie Baptistă din Oradea, referitor la cele scrise de mine şi la legea de parteneriat între stat şi culte în domeniul serviciilor sociale. Dacă ne-am mai păstrat vreo fărâmă de umor, aş spune că textul său a fost schimbat din greşeală cu cel compus de vreun elev de liceu teologic baptist care tocmai silabiseşte cum să-i convingă pe români cât de haini şi de netrebnici sunt creştinii ortodocşi…

Domnule Cruceru, vă sunt recunoscător că porniţi tocmai de la modestele mele însemnări, dar vă atrag atenţia că le folosiţi fraudulos pentru o cauză căreia, personal, nu-i aparţin. It’s not my fight, cum ar spune liderii şi fraţii dvs. din Statele Unite. Personal, sunt doar un pasionat observator al vieţii religioase din această parte de cer, preocupat profesional de antropologia vieţii religioase şi de istoria religiilor. Nu mă interesează lupta dvs. personală cu Biserica Ortodoxă Română (BOR) decât ca anecdotică.

Şi, chiar dacă sunt creştin ortodox, am dovedit în suficiente ocazii că am capacitatea şi reflexul de a discuta relaxat despre oricare cult religios din România. Ba, în anumite împrejurări administrative care ţin de biografia personală, am avut şansa să apăr inclusiv libertatea şi drepturile confraţilor dvs. baptişti. Am cunoscut personal câţiva lideri pentru care am o mare stimă.

În mod normal, textul dvs. face parte din categoria celor născute să vorbească de la sine. Raţiunea pentru care vă răspund, totuşi, este aceea că folosiţi abuziv articolul meu făcând slalom printre anumite fraze şi enunţuri care nu convin obiectivului dvs., şi, mai grav, citând inexact sau răstălmăcind pentru a lovi dur în BOR, pare-se, duşmanul dvs. principal. Este un exemplu nefericit de ştiinţă a ocolirii şi curtării (aşa cum, splendid, re-definiţi “periegeza” unui text). Şi ar mai fi

Articolul in Contributors.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost preşedintele iranian Ebrahim Raisi, mort într-un accident de elicopter. „Pilon al unui sistem care încarcerează, torturează şi ucide oameni”

Ziare.com acum 38 minute
Ebrahim Raisi, preşedintele Iranului care a murit la vârsta de 63 de ani într-un accident de elicopter, a urcat în teocraţia iraniană de la procuror ultraconservator la preşedinte intransigent, supervizând o reprimare a protestelor de acasă şi făcân

Miron Cozma, audiat în dosarul „Mineriada”: ”Toți îl susțineți pe Iliescu. Voi i-ați omorât pe ăștia în București”

Ziare.com acum 45 minute
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa, 20 mai, la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. „Care Mine

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 2 ore
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

A început ÎNSCRIEREA la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025. Ce trebuie să știe părinții

Gandul acum 2 ore
A început înscrierea la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025! De luni, 20 mai, părinții de copii de vârstă preșcolară pot depune dosarul pentru înscriere în învățământul preșcolar ori la creșă. Prima etapă este cea a reînscrierilor pe

Noul preşedinte al Taiwanului, considerat un „separatist periculos”, cere Chinei „să înceteze intimidările politice şi militare”

HotNews acum 46 minute
Noul preşedinte al Taiwanului, Lai Ching-te, a depus luni jurământul la palatul prezidenţial din Taipei, alături de vicepreşedinta Hsiao Bi-khim, într-o ceremonie de la care s-au difuzat imagini video oficiale, transmit AFP și Agerpres. Președintele

Incendiu la o magazie de uleiuri din Constanța: Un bărbat a suferit arsuri, dar a refuzat să meargă la spital

Ziare.com acum o ora
ISU Dobrogea a anunțat că un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni, 20 mai, la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refu

Întâlnire de urgenţă a guvernului iranian

Mediafax acum o ora
Guvernul iranian se reuneşte luni într-o întâlnire de urgenţă, a anunţat presa de stat din Iran. Pe ordinea de zi ar putea fi discuţii despre succesorii celor decedaţi în accidentul de elicopter de duminică. De asemenea, s-ar putea discuta despre or

Evaluarea Națională la clasa a IV-a 2024. Luni, elevii susțin proba la Limba română

HotNews acum 3 ore
​Elevii claselor a IV-a susțin luni prima probă, la Limba română, de la Evaluarea Națională 2024. Durata alocată rezolvării este de o oră. Elevi Foto: Inquam Photos / Octav Ganea HotNews.ro va publica - imediat ce vor fi disponibile - subiectele pri

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 11 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Începe litoralul pentru toți: Cazare de la 35 de lei pe noapte. Se poate plăti cu vouchere de vacanță

Wall-Street.ro acum 56 minute
Federația Patronatelor din Turismul Românesc(FPTR) lansează o nouă ediție a programului social „Litoralul pentru toți”, desfășurat între 31 mai și 20 iunie. Turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife înc

Vremea

București
acum

18°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

19°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

18°
lun.

13°/18°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

17°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°