Spre deosebire de credinţa populară, larg răspîndită, conform căreia reţeta fericirii încă nu a fost descoperită, studiile de antropologie culturală şi filosofică atestă contrariul. Una dintre aceste reţete se bucură de o sugestivă ilustrare, devenită celebră în întreaga lume: ansamblul celor trei maimuţe care-şi acoperă cu ambele "mîini", una ochii, alta urechile, iar cea de a treia gura. În cultura japoneză, unde s-au născut, ele fac referire la o înţelepciune a culturii budis-te care susţine că drumul spre pacea interioară poate fi găsit, relativ uşor, dacă evităm să privim cele rele ale lumii, să ne lăsăm auzul pradă răului răspîndit în lume de vorbele de ocară ori fără de noimă ale clevetirii, sau să ne folosim darul vorbirii pentru a face rău, la rîndul nostru, cu săgeţile otrăvite ale cuvintelor scăpate de sub controlul raţiunii şi bunăvoinţei înţelegătoare faţă de semenii noştri. Să nu priveşti răul, să nu asculţi răul şi să nu pomeneşti răul sunt cele trei imperative, numite în limba japoneză mizaru, kikazaru şi iwazaru. Întruchiparea lor sub forma unor maimuţe pare să provină din omofonia particulei de negaţie zaru aflată în compunerea celor trei termeni, cu substantivul saru, care desemnează maimuţa. Mă rog, aceas-ta este ipoteza larg aceptată în lumea bună a specialiştilor domeniului! Pe noi ne interesează însă utilitatea aces-tei paradigme pentru înţelegerea politicii de pe meleagurile noastre şi a personajelor care o populează. Legătura, chiar dacă nu este evidentă la prima vedere, se revelează în toată splendoarea ei, odată cu observaţia, de bun simţ, că după o foarte lungă perioadă de timp istoric, România are un Premier fericit. Să luăm ca referinţă doar perioada post-decembristă şi o să-mi daţi dreptate! Petre Roman o fi fost el un premier tînăr, dar era, fără doar şi poate, peste măsură de neliniştit! Din cauza temperaturii arzătoare a luptei pentr