Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO-VIDEO Stau pe aceeaşi stradă, dar în localităţi diferite

Publicat in Adevarul, luni 19 martie 2012 ·

Strada Mugur este o anomalie administrativă a secolului XXI, din cauză că locatarii care au case pe partea dreaptă figurează în Focşani, iar cei de pe stânga locuiesc în comuna Goleşti.

Pe strada Mugur, aflată la marginea municipiului Focşani, cu ieşire pe E85, locuiesc aproximativ 200 de familii. În mod paradoxal, strada se află pe teritoriul administrativ a două localităţi, astfel că jumătate din cetăţeni locuiesc la oraş, în Focşani, altă jumătate locuiesc la ţară, respectiv în Goleşti.

Cu toţii înfruntă aceleaşi condiţii vitrege în ce priveşte starea drumului şi utilităţile, însă reciprocitatea nu mai este valabilă şi în cazul impozitelor, pentru că în această situaţiei „orăşenii" plătesc dublu faşă de vecinii lor de peste drum, „ţăranii".

CLICK aici pentru imagini

Pentru că pe buletin figurează cu domiciliul în Focşani, Gica Firică spune că plăteşte un impozit anual de peste 200 de lei, în condiţiile în care vecina de peste drum din Goleşti a plătit pentru aceeaşi suprafaţă 100 de lei.

„Vedeţi cum arată strada. Dacă mergem cu cizme de gumă în picioare înseamnă cu nu ne putem numi cetăţeni de la oraş. Nici autorităţile nu ştiu de cine aparţine strada. Noroc că noi, cei de la Focşani avem contract cu firma care vine să ia gunoiul de la Goleşti, că de alte servicii nu beneficiem", spune Gica Firică.

CLICK aici pentru imagini

Plătesc taxe complet diferite

Vecina de peste drum, „de la ţară", recunoaşte că nu există nici un fel de diferenţă între cei care locuiesc pe strada Mugur, cu excepţia taxelor pe care le plătesc.

„Când am venit aici, acum 20 de ani, nu mă gândeam că o să rămânem tot fără utilităţi, fără stradă asfaltată. Este o lipsă totală de responsabilitate a celor care ne conduc şi cred că se putea ajunge la o soluţie de compromis astfel încât să nu fim trataţi diferit în privinţa impozitelo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 3 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 4 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 3 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 4 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 8 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 8 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 3 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Vremea

București
acum

13°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°