Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voicu a făcut bani şi pe spinarea săracilor

Publicat in Romania Libera, miercuri 24 martie 2010 ·

Potrivit stenogramelor publicate de HotNews, Cătălin Voicu i-a spus senatorului Alexandru Mazăre: „(...) Păi, şefa, doamna Cristea de la Dâmboviţa, la fel. (...) Mulţi, dom'ne! I-am rezolvat pe toţi, dom'ne, că unde n-a fost loc de rezolvat, am dat suspendare, n-a plecat la puşcărie...". Din pagina de internet a Judecătoriei Târgovişte am aflat că Ioana Cristea a obţinut nu mai puţin de 35 de amânări ale judecării dosarului penal, motiv pentru care acesta zace şi acum la prima instanţă de la Judecătoria Târgovişte. În acest dosar, Ioana Cristea este acuzată de „participaţie improprie la infracţiuni împotriva Comunităţii Europene, fals intelectual şi uz de fals", după cum apare în documentele DNA. Din probele administrate de procurori rezultă că, în 2004, Ioana Cristea era directorul executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului. Din această calitate a coordonat proiectul „Serviciu comunitar pentru familii aflate în dificultate" şi ar fi prezentat documente false în scopul justificării unor cheltuieli. Proiectul viza ajutorarea familiilor care trăiesc în sărăcie extremă şi a copiilor acestora. Bugetul Comunităţii Europene a fost prejudiciat cu 10.600 euro, iar cel al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, cu 5.570 euro. Sumele sunt derizorii, dacă le comparăm cu cele primite de Cătălin Voicu de la Costel Căşuneanu pentru câştigarea unui proces la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (260.000 de euro), aşa cum susţin procurorii anticorupţie. „Rămâne gravitatea gestului: banii erau destinaţi copiilor săraci", spun surse din cadrul CJ Dâmboviţa.

Ioana Cristea: „Nu eu am vrut amânări, ci avocaţii"

Doamna Ioana Cristea ne-a declarat că îl cunoaşte pe senatorul Cătălin Voicu şi susţine că a avut cu acesta „discuţii doar de natură politică, în cadrul partidului nostru". Domnia sa recunoaşte că are un dosar penal pe rolul instanţei Jud

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Și Malta respinge cererea României de extrădare a lui Paul Philippe al României

HotNews acum 52 minute
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a lui Paul Philippe al României, magistratul apreciind că există un „risc real” ca acestuia să îi fie încălcate drepturile sale fundamentale, scrie Times of Malta, conf

Mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu. Acuzații grele aduse de Curtea Penală Internațională

Ziare.com acum o ora
Curtea Penală Internaţională (CPI) a anunţat, luni, 20 mai, că a emis un mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu pentru presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în Fâşia Gaza. "Pe baza probelor adu

Israelul susţine că nu este implicat în moartea lui Raisi

Mediafax acum 5 ore
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi şi a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat oficialul. „Nu am fost noi”, a spus el Primele indicii arată că elicopterul s-a prăbuşit di

IPJ Buzău „Săptămâna Prevenirii Criminalității”

Ziua Constanta acum 21 minute
Nr. 157 din 20 mai 2024 START,,SĂPTĂMÂNII PREVENIRII CRIMINALITĂŢII” În perioada 20 – 24 mai a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău organizează o nouă ediție a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”. Evenimentul este iniţ

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum 28 minute
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

UPDATE - Constanţa: Intervenţie a pompierilor, după ce un copil de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri / Este conştient şi vorbeşte cu echipajele de intervenţie / Fântâna nu are apă

News.ro acum 21 minute
Pompierii intervin într-o localitatea din judeţul Constanţa, după ce un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri. UPDATE: Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că în fântâna respec

Doi morți într-un atac cu cuțitul la o școală primară din China

G4Media acum o ora
O femeie înarmată cu un cuțit a ucis luni două persoane și a rănit alte patru la o școală primară din centrul Chinei, a anunțat televiziunea de stat CCTV, citând poliția locală, potrivit Le Figaro. Atacul a avut loc în jurul prânzului în orașul Guix

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum 3 ore
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Vești bune despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Când ar putea fi EXTERNAT marele actor

Gandul acum 2 ore
Vești bune despre starea de sănătate a lui Florin Piersic! Actorul ar putea fi externat în cel mult zece zile, spun medicii. Însă, condiția pentru care artistul să plece acasă este ca starea sa de sănătate să rămână stabilă. ”Important e că riscuri

România, pe locul 3 în topul celor mai mari exportatori de miere din UE, în 2023 / Exportăm ieftin, repede și la vrac și importăm masiv din China

HotNews acum 2 ore
Statele membre ale Uniunii Europene au importat anul trecut din ţările situate în afara blocului comunitar 163.700 tone de miere naturală, în valoare de 359,3 milioane de euro. În contrast, în 2023, doar 24.900 tone au fost exportate de statele memb

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

18°
lun.

13°/18°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

13°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

25°
lun.

15°/25°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°