Şefii Federaţiei Române de Atletism vor aproba în această dimineaţă lotul tricolor care va participa la Campionatul Mondial indoor de la Istanbul (9-11 martie). Vicecampionul olimpic la triplusalt, Marian Oprea (29 de ani), va întinde ruleta în Turcia pentru o urcare pe podium.
Odată încheiate Naţionalele de la sala din cadrul Complexului Lia Manoliu, oficialii FRA au trasat echipa care va merge la competiţia programată în al doilea week-end din martie. Lotul va fi compus din 12 sportivi (doi băieţi şi 10 fete) liderul teamului fiind elevul antrenoarei Doina Anton, medaliat cu bronz la ultimul mare concurs de sală, CE Paris 2011. „Marian nu putea lipsi din lotul nostru, are standardul realizat, iar la valoarea şi experienţa sa poate atinge un rezultat mare în Istanbul, deşi cea mai bună performanţa a sa a fost doar 16,97 m în acest sezon. E pe o traiectorie ascendentă şi poate creşte în Turcia“, ne-a declarat un oficial din cadrul forului din str. Primo Nebiolo. „Adopt tehnica paşilor mărunţi, cel mai important e să fiu bine la Jocurile Olimpice de la Londra. Până la Mondialul din Turcia mă voi pregăti tot la Atena şi de-acolo voi ajunge direct în Istanbul“, a spus piteşteanul (17,81 PB) pentru ProSport.
Şefii Federaţiei Române de Atletism vor aproba în această dimineaţă lotul tricolor care va participa la Campionatul Mondial indoor de la Istanbul (9-11 martie). Vicecampionul olimpic la triplusalt, Marian Oprea (29 de ani), va întinde ruleta în Turcia pentru o urcare pe podium.
Odată încheiate Naţionalele de la sala din cadrul Complexului Lia Manoliu, oficialii FRA au trasat echipa care va merge la competiţia programată în al doilea week-end din martie. Lotul va fi compus din 12 sportivi (doi băieţi şi 10 fete) liderul teamului fiind elevul antrenoarei Doina Anton, medaliat cu bronz la ultimul mare concurs de sală, CE Paris 2011.