Pentru ce se face necesara intrebarea daca este util sa vorbim despre imaginatie atunci cand tratam teme din largul domeniu al metafilosofiei sau al filosofiei istoriei filosofiei, vom afla explorand textul lui Paul Ricoeur, numit „Imaginatia in discurs si in actiune". Ricoeur pune in discutie conceptia despre imaginatie aflata intr-o teorie a metaforei. Autorul se intreaba daca putem sa generalizam rolul acestui tip de imaginatie dincolo de sfera discursului caruia ii apartine intr-un mod esential.

Intrebarea despre imaginatie tine, recunoaste Ricoeur, de o investigatie mai larga si mai amanuntita, pe care el o denumeste poetica a vointei. Pasul de la domeniul teoretic la cel practic se face in eseul autorului, care astfel isi declina capacitatea de a trata in pretentie de exhaustivitate acest tip de poetica a vointei. Dorinta intrinseca a unei asemenea poetici este aceea de a accede la universalitate, iar cea mai buna proba la care poate fi supusa este interogarea capacitatii ei de a se extinde legitim la sfera practica.

Intr-o prima etapa, Ricoeur va strabate drumul anevoie de parcurs al filosofiei imaginatiei, facand o schita sumara a modelului solutiei in cadrul teoriei metaforei. Stadiul initial rezultat astfel va avea ca nucleu legatura dintre imaginatie si inovatie semantica. O dezvoltare ulterioara va permite analiza tranzitiei de la sfera teoretica la sfera practica. Fictiunea permite redescrierea actiunii prezente si genereaza campul actiunii intersubiective. Functia practica a imaginatiei va fi recunoscuta apoi in notiunea de imaginar social. Ipoteza centrala a lui Ricoeur legata de acest comportament al imaginarului este aceea ca utopia si ideologia repeta ambiguitatile si aporiile ce se constituie ca punct de plecare in acest traseu al filosofiei imaginatiei, ele se formuleaza ca fenomene ale imaginatiei, ceea ce ne intoarce l