Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene: SITUAŢIA ESTE GRAVĂ. Există riscul fragmentării UE. CUM se ceartă GERMANIA şi SUA pe tema salvării ZONEI EURO

Publicat in Gandul, miercuri 28 septembrie 2011 ·

Discuţiile dintre Germania şi SUA, care au avut loc marţi seară, au luat o turnură neaşteptată în momentul în care ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schauble, a declarat că majorarea fondului de salvare al UE, de la 440 la 2.000 de miliarde de euro ar fi "o prostie", scrie The Telegraph.

Oficialul german nu s-a oprit însă aici. Planul de majorare a disponibilităţilor Facilităţii Europene de Stabilitate Financiară (EFSF) este susţinut cu tărie de către SUA, pe care Schauble o îndeamnă să se uite mai întâi în propria curte şi să îşi rezolve problemele şi abia apoi să dea sfaturi altora despre cum se salvează economia.

Schauble: Mărirea arsenalului EFSF, de la 440 la 2.000 de miliarde de euro, nu are nicio logică

"Nu înţeleg cum cineva din cadrul Comisiei Europene ar putea avea o idee atât de proastă. Rezultatul (majorării disponibilităţilor financiare ale EFSF, n.r.) ar fi punerea în pericol a rating-urilor suverane AAA (cele mai bune, care reflectă o solvabilitate maximă, n.r.). Nu are nicio logică", a declarat oficialul german.

În ceea ce priveşte presiunile exercitate de Statele Unite asupra UE în favoarea acestui plan, Schauble spune că "este întotdeauna mult mai uşor să dai sfaturi altora decât să iei decizii pentru tine. Sunt cât se poate de pregătit să-i dau şi eu sfaturi conducerii SUA".

Comentariile ministrului de Finanţe de la Berlin sunt de natură să irite cabinetul de la Casa Albă, secretarul general al Trezoreriei SUA, Tim Geithner, fiind unul dintre principalii susţinători ai majorării arsenalului EFSF, astfel încât să fie posibilă "tragerea la mal" a Italiei şi a Spaniei, dacă va fi cazul, notează sursa citată.

Preşedintele CE: Din cauza unor atitudini populiste s-au pus în pericol valori precum euro şi libertatea de circulaţie

Într-un discurs ţinut astăzi dimineaţă în faţa Parlamentului European, preşedi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 43 minute
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum 28 minute
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 16 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Ungaria. Cheltuielile pentru apărare vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025

Mediafax acum 46 minute
Cheltuielile pentru apărare din Ungaria vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025. Anunţul a fost făcut premierul Viktor Orban. Acesta nu a spus cu ce sumă va creşte bugetul apărării.

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum o ora
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 3 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum o ora
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă zi a omenirii

Radio Mures acum o ora
Creștinii ortodocși și greco-catolici parcurg împreună cu Iisus Hristos Patimile Mântuitorului. După judecata și condamnarea nedreaptă la moarte, biciuirea, încoronarea cu spini și ocara venită din partea propriului popor, astăzi se comemorează moar

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°