Străinii veniţi din Moldova, Turcia, Iordania, Ucraina, Nigeria sau chiar Statele Unite pot solicita sprijin unui Centru de informare creat special pentru ei, printr-un proiect european
Proiectul „Asistenţă pentru resortisanţi ai unor ţări terţe în România” se adresează străinilor care vin să locuiască în România cu forme legale şi nu sunt cetăţeni ai Uniunii Europene. În centrul de informare din Braşov sunt 60 de persoane nou înscrise, dar alţi 500 de imigranţi au beneficiat deja de sprijin. „Le oferim asistenţă, sprijin material în cazul în care au nevoie pentru achiziţionarea unui obiect de uz casnic, aragaz, frigider, poate să fie sprijin la plata chiriei sau a curentului electric, de asemenea, sprijin pe partea medicală, se poate asigura plata sau măcar o parte dintr-o reţetă de medicamente, analize medicale”, explică Mihaela Cârstea, de la Centrul de informare a străinilor Braşov.
Plafonul ajutorului este de 1.000 lei pentru chirie, facturi sau obiecte de uz casnic şi 800 lei pentru tratamente medicale, analize. Banii se obţin în urma unei anchete sociale care va dovedi că oamenii au într-adevăr au nevoie de ajutor. În Braşov s-au efectuat până în prezent 15 anchete sociale, iar alte cinci sunt în lucru. „S-au solicitat frigidere, maşini de spălat, chiar şi aspirator. La fel, pentru elevii basarabeni, foarte mulţi sunt la profile de mate-fizică şi au nevoie de calculatoare, nu au bani să se ducă la internet cafe”, a adăugat Mihaela Cârstea.
La nivel naţional funcţionează alte 12 astfel de centre: în Bucureşti, Bacău, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Sibiu, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara. Străinii veniţi din Moldova, Turcia, Iordania, Ucraina, Nigeria sau chiar Statele Unite pot solicita sprijin unui Centru de informare creat special pentru ei, printr-un proiect european
Proiectul „Asistenţ