Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prezenţa la urne, diversiunea televiziunilor

Publicat in Adevarul, luni 30 iulie 2012 ·

Dincolo de votul în bikini, atacurile politice şi suspiciunile de fraudă, care au fost la ordinea zilei pe micile ecrane pe tot parcursul zilei de duminică, televiziunile de ştiri au recurs şi la tehnici de manipulare, în funcţie de interesele politice ale fiecăreia.

Mai precis, este vorba de prezentarea cifrelor referitoare la participarea la vot. Deşi Biroul Electoral Central (BEC) prezenta regulat informaţii cu privire la acest indicator, televiziunile au venit cu propriile versiuni, care nu coincideau cu datele oficiale. Această metodă a fost aplicată mai ales în partea a doua a zilei.

Statistici de la partide

Potrivit datelor oficiale furnizate de BEC, pe data de 29 iulie la ora 10.00 s-au prezentat la urne 9,05% din români, în timp ce la ora 14.00 votaseră 21,37%. Dacă televiziunile au transmis până după-amiază doar datele remise de BEC, spre seară posturile au început să afişeze pe micul ecran şi cifre provenite din diverse surse ale partidelor. Astfel, postul România TV a anunţat la ora 15.00 că, potrivit numărătorii paralele a partidelor, 21,55% din români s-au prezentat la vot până la ora 14.00, în timp ce datele transmise de BEC pe la ora 15.30 arătau că votaseră 21,37% din oameni până la ora 14.00.

Însă discrepanţe mai mari între datele partidelor prezentate de televiziuni şi cele oficiale au apărut odată cu trecerea timpului. Astfel, postul de televiziune B1TV afişa la 20.40 o prezenţă la vot de 35% până la ora 20.00 potrivit numărătorii efectuate de PDL, în timp ce cifrele BEC indicau o prezenţă la urne de 37,67%.

Antena 3 şi România TV au furat startul

Dacă în cazul televiziunii B1TV cifrele eronate erau mai mici decât cele oficiale, Antena 3 prezenta cifre care sugerau o prezenţă mult mai mare la urne. Potrivit postului deţinut de familia Voiculescu, până la ora 23.00 votaseră circa 50,3% din români, în timp ce

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 43 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum o ora
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum o ora
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 3 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum 54 minute
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum o ora
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Un bărbat a murit după ce a fost împușcat în piept, la o partidă de vânătoare

Press Alert acum 13 minute
Foto: Arhivă Tragedie la vânătoare, joi seara, în zona localității hunedorene Boholt. Un bărbat a murit după ce arma unui coleg s-a descărcat accidental. „La data de 2 mai 2024, în jurul orei 21:55, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată prin int

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Ungaria. Cheltuielile pentru apărare vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025

Mediafax acum o ora
Cheltuielile pentru apărare din Ungaria vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025. Anunţul a fost făcut premierul Viktor Orban. Acesta nu a spus cu ce sumă va creşte bugetul apărării.

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°