Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV. Chestorul Tutilescu despre aderarea la Spaţiul Schengen: „România nu va fi decuplată de Bulgaria”

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 20 septembrie 2012 · ·

Responsabilul Schengen din partea Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), chestorul şef de poliţie Marian Tutilescu a dezvăluit pentru cititorii EVZ, în INTERVIURILE 2+1, că decuplarea României de Bulgaria în vederea aderării pe rând a celor două state este imposibilă. Sursa: OCTAVIAN COCOLOS

Chestorul Marian Tutilescu a declarat că e nedrept ca România să mai treacă încă un test, cel al evaluării din luna decembrie, în condiţiile în care are progrese mai mari ca a vecinilor de la Sud de Dunăre, la capitolul Justiţie.

“Mi se pare nedrept să ne aflăm în aceeaşi situaţie (cu Bulgaria n.r.) în acest moment. Teoretic am putea fi decuplaţi de Bulgaria, dar în faza aceasta ar fi contraproductiv să se pună problema decuplării. Dacă s-ar pune această problemă, ar trebui securizarată frontiera dintre România şi Bulgaria la standarde Schengen. Costă bani şi cât timp va dura chestia asta? Va trebui să fie investiţi circa 100 milioane de euro. Dar pentru cât timp? Un an. Nu merită investiţia şi vă garantez că nu se va întâmpla!”, a explicat chestorul Tutilescu. Acesta a mai adăugat că “aşa a fost concepută aderarea celor două state”.

“Proiectul de decizie care a fost aprobat anul trecut, privind îndeplinirea condiţiilor de către România şi Bulgaria, le vizează pe ambele state, iar proiectul privind aderarea le vizează, de asemeni, pe ambele state. Acest proiect, ca să ajungă aici, la aprobare, a parcurs nişte etape. A fost iniţial draftul a fost pregătit în grupul SCH-EVAL, Schengen Evaluation, de la Comisie, a trecut prin consiliul reprezenatanţilor permanenţi, care este un organism politic, pentru că acolo sunt ambasadorii statelor membre la Uniunea Europeană”, a adăugat responsabilul Schengen.

Oficialul MAI a vorbit, de a semenea, despre şansele pe care le avem în contextul politic actual şi care sunt motivele de îngrijorare a statelor care se op

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 39 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 34 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 7 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°