Schneider Electric România, filiala locală a grupului francez Schneider, specializat în furnizarea de servicii şi echipamente pentru industria energetică, spune că este gata să livreze deja primele staţii de încărcare pentru maşinile electrice, dar că deocamdată aşteaptă lansarea pe piaţa locală a acestui tip de autourism.
"Noi putem să livrăm staţiile electrice pentru încărcarea maşinilor, putem deja să le vindem, dar acum aşteptăm ca acest tip de maşină să fie lansat pe piaţă", a declarat Saulo Spaolanse, brazilianul care de la începutul anului trecut a preluat conducerea operaţiunilor Schneider Electric din România.
La mijlocul anului 2011, Renault România, producătorul Dacia, a încheiat acorduri cu Electrica, Schneider Electric şi Siemens în vederea dezvoltării în parteneriat a infrastructurii necesare vehiculelor electrice în România. Tot în vara lui 2011 a fost lansată prima staţie de alimentare a automobilelor electrice din România.
La nivel local importatorii auto au spre vânzare modelele electrice Mitsubishi iMieV şi Citroën C-Zero, dar până în prezent au fost vândute doar două exemplare.
"Discuţiile progresează", a mai precizat şeful Schneider Electric România. Compania a înregistrat în 2010 o cifră de afaceri de 36,2 mil. euro şi un profit net de 0,8 mil. euro. Reprezentanţii firmei nu au prezentat rezultatele pentru anul trecut, dar ei afirmă că principalii indicatori financiari au fost în creştere.
"În 2011 am avut rezultate foarte bune, peste aşteptări. Am avut multe lansări de produse şi în plus sunt foarte multe lucruri de făcut aici în România", a mai spus Saulo Spaolanse.
Potrivit acestuia, cea mai mare parte a încasărilor Schneider în România vin pe partea de produse care permit managementul consumului de energie.
Anul trecut francezii au făcut în România un centru de servicii pentru