Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătrână păcălită de un fals medic cu suma de 600 de lei

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 30 iulie 2013 ·

O bătrână în vârstă de 75 de ani a fost păcălită la drumul mare de un fals medic, care i-a spus că-i va aranja să i se facă pe loc un examen tomograf, în schimbul unei sume de bani.

Din toată această experienţă, păgubita a plecat acasă cu dureri de cap, după ce şi-a dat seama că a fost şi păcălită, şi lăsată fără bani.

Toată povestea s-a petrecut ieri, în jurul orei 11.00.

Alexandra Z. a venit tocmai de la Fântânele să-şi facă o programare la tomograf la o clinică privată din municipiul Suceava.

A fost programată să vină la tomograf tocmai în septembrie, iar la ieşirea din clinică femeia a fost abordată de un bărbat, căruia din vorbă în vorbă i-a spus cât trebuie să aştepte pentru o astfel de investigaţie.

Respectivul i-a spus că este medic în cadrul unei comisii de expertiză şi că o poate ajuta, însă doar la Policlinica Areni.

A dus-o pe bătrână acolo şi i-a dat de înţeles că va aranja să i se facă un tomograf pe loc. Bucuroasă, bătrâna nu a stat nici o clipă pe gânduri când falsul medic i-a cerut 600 de lei pentru serviciile sale şi a trimis-o într-unul din cabinetele din policlinică. A aflat repede că totul este o înşelăciune, însă falsul medic dispăruse din zonă, cu tot cu banii ei, aşa că victima s-a dus direct la poliţie.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru înşelăciune şi încearcă să dea de urma autorului.

Escrocul care măreşte pensii şi are „pile” peste tot

Nu este exclus să fie vorba de acelaşi escroc care de aproape un an de zile a păcălit mai multe persoane că le măreşte pensiile şi are „pile” la doctori.

În luna ianuarie a acestui an, escrocul a abordat un bărbat care venise la consult la Spitalul Judeţean Suceava şi i-a spus că la ce probleme de sănătate grave are, îl poate ajuta să obţină bani de la Casa de Asigurări pentru tratament. Totul, în schimbul unui comision de 850 de lei. Păgub

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 7 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 5 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 8 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 9 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 14 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 8 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 8 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°