Introducere pe coline Cu cîţiva ani în urmă, pe cînd eram lector de limba şi literatura română la Universitatea din Roma, mergeam duminica în excursii montane organizate de clubul de turism al sindicatului universitarilor (ei, da, pe-acolo sindicatele fac şi dintr-astea). O dată, într-o astfel de drumeţie, pe superbele coline ale Toscanei, s-a întîmplat să se formeze un mic grup de vreo şase persoane (din care eu cunoşteam doar două) care să aibă acelaşi ritm de mers, astfel încît de-a lungul zilei am pălăvrăgit vrute şi nevrute: conversaţie relaxată, poante, dat cu părerea despre orice, fără să apucăm să ne ştim bine pe nume. Necunoscuţii din grup, aflînd că sînt român, au fost curioşi să ştie tot felul de lucruri: despre Ceauşescu, despre tranziţie, despre natura şi cultura patriei, despre politica la zi etc. Le-am spus, am mai pălăvrăgit despre Berlusconi şi despre Papa, le-am tradus în italiană bancuri româneşti cu miliţieni, am descoperit că unele circulau - cu mici variaţiuni - şi pe seama carabinierilor lor, iar poante, iar dat cu părerea etc. Spre seară (şi spre vîrful colinei), cineva din grup, care nu prea intervenise în discuţie şi - mi se părea - mă privise cu oarecare răceală, a exclamat la un moment dat, cu candoare şi cu o lumină plăcută în priviri: "Bine, dar tu eşti ca noi!". În rîsetele şi comentariile celorlalţi ("ba nu, e mai blond şi cu ochi albaştri şi vorbeşte mai puţin"), a încercat s-o "dreagă", fîstîcindu-se: "vreau să zic că ai aceleaşi valori culturale, gîndeşti ca şi noi, adică te comporţi normal, eu credeam că la voi, după comunism...". Şi au urmat, la o bere, consideraţiuni despre diferenţe, alterităţi, Est şi Vest, ce ne desparte şi ce ne leagă etc. Ce s-o mai lungesc, frumoase colinele Toscanei!...

"Imaginea României în presă" M-am tot gîndit de atunci la acest "noi" vs. "voi" simţit pe pielea mea şi auzit cu urechile mele