Omul e o fiinta sociala, or numai prostii pot crede ca sinceritatea si franchetea te ajuta acolo unde minciuna, compromisul si duplicitatea fac legea. Rezistent la intemperii, la miscarile tectonice, la schimbarile de statut personal, chiar si la revolutii, romanul impartial e o specie eterna si ubicua, de gasit in toate timpurile si in toate straturile sociale, in toate peisajele, sub toate infatisarile. Batrin sau tinar, femeie ori barbat, e tenace ca musetelul si putin mofturos ca salcimul, care cresc peste tot: adica are nevoie numai de o comunitate, cit de mica, pentru a se manifesta, ca interese personale - slava Domnului!, are oricind si oricite! Ca e mare om politic ori miner, profesor ori taximetrist, scriitor ori jandarm, dresor de lei ori croitoreasa etc., adora jocul dublu sau, mai plastic spus, jucatul la doua (chiar mai multe) capete. E cel care se face frate cu dracul, dar, preocupat de imaginea proprie, de onoarea proprie, in particular te va asigura intotdeauna ca dracul e cam prost! Pe vremea comunistilor, romanul impartial reusea performanta sa fie mare nomenclaturist PCR si, in acelasi timp, sustinator asiduu si prieten la catarama cu spiritele nonconformiste. Sa fie dizident, dar sa se bucure de tiraje de masa ori sa se plimbe liber prin toata lumea, cind iesirile peste hotare erau interzise. Sa fie "persoana de sprijin" a regimului, totusi sa cultive idei si valori capitaliste, occidentale si prieteni din rindurile contestatarilor dictaturii. Sa ii dispretuiasca profund pe parveniti, dar sa accepte invitatia lor la vinatoare... In vremurile postrevolutionare, el e un trimestru de stinga, un alt trimestru de dreapta, la final de centru, ciclul putindu-se relua. E vehement anticomunist si antisecurist, dar si prieten si sustinator al fiilor comunistilor ori securistilor infipti in pozitii din care pot veni tot felul de binefaceri. Este impotriva n