Mulţi dintre cântăreţii care au fost pe val în anii 2000 au fost uitaţi. Acum, se ocupă cu altceva. Din membrii trupei AXXA doar trei dintre ei au continuat să mai cânte. Mihai Onilă se deosebeşete de restul foştilor colegi. Crede că are puteri magice!
„Eu sunt al patrulea Mag, care a venit pe urma lui Iisus, chiar dacă nu sunt scris în Biblie", spune Mihai Onilă. E tulburător să auzi aceste cuvinte de la un cântăreţ care nu demult spunea că el e cel care a dezvirginat-o pe solista Lili Sandu. Şi, totuşi, fostul component al trupei AXXA şi-a ales această cale şi spune că îl reprezintă.
Nu a abandonat muzica, însă se ocupă mai mult de un alt domeniu, cel spiritual, care l-a adus mai aproape de Dumnezeu, după cum spune el.
În prezent, Mihai Onilă se prezintă ca vindecător, iar de un an şi-a deschis propriul cabinet unde îi calcă pragul mulţi oameni bolnavi.
„Din momentul în care soţia mea, Adriana, a rămas însărcinată, am intrat pe făgaşul acesta. Oamenii vin la mine cu tot felul de boli şi îi vindec. Au fost peste 200 de oameni cu depresii, şi au plecat sănătoşi. O femeie a venit cu cancer la limbă. Doctorii nu i-au dat şanse. Nu mâncase, nu băuse, nu putea să înghită. Eu i-am făcut reabilitare şi tratamente energetice, iar după două luni s-a însănătoşit", a declarat solistul, pentru Click! La început lucra gratis, apoi a început să ceară câte 100 de lei pe o şedinţă.
Adrian Filip şi-a făcut studio de producţie
După ce a plecat din trupa AXXA, în 2001, Adrian Filip (36 de ani) şi Sorin Raia au înfiinţat trupa Amor, care n-a rezistat mult. „În 2008 mi-am făcut propriul studio de producţie «Si Bemol Productions», în Bucureşti. De trei ani cânt pop-rock în trupa Cazino", ne-a spus Adrian Filip. De două luni, el s-a însurat şi prin septembrie va deveni tată.
Dinu Maxer s-a însurat şi cântă în duet cu neva