Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accidentul din Muntenegru. Unii cu munca, oamenii lui PONTA cu politica

Publicat in Revista22, marți 25 iunie 2013 ·

Multe se pot spune despre români- fie că sunt politicieni, ambasadori sau analişti- numai că nu ar şti să se umple de ridicol, din cap până în picioare, chiar şi în cele mai tragice momente, nu poţi să zici. Accidentul din Muntenegru a dovedit încă o dată la ce suntem cu adevărat performanţi în Europa.

În cazul autobuzului cu români răsturnat duminică într-o prăpastie din Muntenegru, primii care s-au remarcat au fost politicienii. Înţeleg că primele informaţii despre tragedie au apărut în România încă de la ora 19, prin intermediul agenţiei de turism care a organizat excursia şi care apoi a transmis ştirea la Ministerul Afacerilor Externe. Ulterior, informaţia a apărut şi în presă, astfel încât din ce în ce mai mulţi români aflau despre tragedia din apropiere de Podgorica şi poate se gândeau îngrijoraţi dacă printre victime nu se află şi rude sau prieteni. Ce făceau în acest timp autorităţile române?

Judecând după propriile afirmaţii, probabil erau închişi cu toţii într-un acvariu în care nu aveau televizor, internet şi nici semnal la telefon. Spre exemplu, competentul nostru ministru al Apărării, Mircea Duşa, ne-a informat că a aflat de accident mai întâi la 21,30 apoi, realizând că îl pune pe Victor Ponta în dificultate, a schimbat pe 22,40. Premierul nu era totuşi în acvariu cu ceilalţi miniştri, imaginile dovedesc faptul că juca baschet într-un meci demonstrativ, dar spune că a primit vestea tragediei în jurul orei 22, adică la patru ore de la accident. La ce ne folosesc însă toate aceste informaţii? Păi, la nimic, în condiţiile în care, ştim de la un alt demnitar român, subsecretarul de stat Raed Arafat, autorităţile din Muntenegru s-au descurcat singure, iar medicii şi asistentele din Podgorica au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a-i salva pe oamenii care se mai aflau în viaţă după prăbuşirea autocarului. Dar în timp ce ce

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum o ora
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 2 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 2 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 2 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 3 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 3 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°