Printre dealuri, la ses unde a-ntarcat dracul copiii, sau ceva mai aproape (in dunga rasaritului, intre liziera de salcami si luciul unui lac intins, se banuieste un orasel, un targ, niste blocuri cenusii inalte si lungi, turla unei biserici - aurita - si
Acesti oameni sunt zilierii. Ei cauta de lucru. Vin din toate partile. Ratacesc cat e vara de lunga. Innopteaza pe unde pot, sub poala padurii din coasta satului, pe peronul cu dale de piatra al haltei, in gropile de unde se scoate lutul pentru chirpici, furisati in podul grajdului sau in vreun hambar parasit.
Se ingana ziua cu noaptea. Stele se aprind, cerul e palid. Luna se vede ca o urma pe zapada. Tuse, scarpinaturi, soapte ragusite. Apare o Dacie ca un bidon turtit. A fost pe vremuri rosie. Dacia scoate trei sughituri si se opreste la marginea lanului de porumb verde. Coboara cinci barbati si o femeie. Care cum poate isi dezmorteste incheieturile. Cu amandoua mainile infipte piezis in dosul lat femeia isi indreapta salele. Mult lasata pe spate, moale aplecata inainte. Ei sunt stapanii. Au venit sa aleaga mana de lucru. Tocmeala nu prea exista. Atata si-atata. Nu. Gata. Altu. Alegerea este pe ochi, nu pe vorbe. Unul mai tanar, mai osos, mai putin scofalcit este mai la pret. Sunt alesi cativa din suta care asteapta. Se tace. Cineva intreaba totusi ceva. Femeia raspunde. Are umerii uscati, burta, ciudat - si supta, si tuguiata. Peste rochia verzulie de stamba patata la poale si subtiori, poarta o flanea de lana cenusie carpita in coate cu postav negru. I-am luat, spune ea, da' nu muncesc nimica, domnule, stai cu ochii pe ei si le dai si-o masa pe zi.
O dimineata care imi aminteste de Drumul tutunului, o carte faimoasa la vremea ei, si mereu vie, Erskine Caldwell. In cruzimea si imposibilul de acolo erau si urme de umanitate. Incerc sa le deslusesc si in ce vad, o clipa, in salbaticia
