Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comercianţii de mici şi alte preparate din carne de la Zilele Sucevei, verificaţi de DSP

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 12 iunie 2013 ·

Comercianţii de mici şi alte preparate din carne care vor fi prezenţi în perioada 21-24 iunie la Zilele Sucevei vor fi verificaţi cu atenţie de angajaţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava. Directorul instituţiei, dr. Ludovic Abiţei, a informat că inspectorii sanitari au ordin să controleze calitatea produselor alimentare puse în vânzare la tarabe, în special a celor din carne, şi a avertizat că eventualele nereguli vor fi sancţionate.

„Vom avea două echipe în teren care vor verifica în permanenţă, pe toată durata manifestărilor, toţi comercianţii de produse alimentare, în special de mici şi alte preparate din carne. Vom urmări dacă au documente de provenienţă, echipamente profesioniste, dar şi cum prepară şi păstrează alimentele puse în consum”, a spus şeful DSP Suceava.

Dr. Ludovic Abiţei a adăugat că cea mai mare problemă pe linie de igienă sanitară, întâlnită în fiecare an la Zilele Sucevei, este lipsa apei curente la tarabe, în ciuda legislaţiei din domeniu. El a arătat că organizatorii ar trebui să le asigure comercianţilor posibilitatea racordării la apă curentă, aprovizionarea de la o sursă de apă putându-se realiza foarte simplu, cu ajutorul unor furtunuri. „În fiecare an, comercianţii îşi aduc apă de undeva, o depozitează şi apoi o folosesc, deşi legea spune că trebuie să aibă sursă de apă potabilă. Ei folosesc în general farfurii şi tacâmuri de unică folosinţă, însă au nevoie de apă ca să se spele pe mâini, să cureţe ustensilele, mesele sau grătarul”, a completat medicul.

Şeful DSP Suceava a precizat că altă problemă întâlnită de obicei la Zilele Sucevei o reprezintă lipsa cursurilor de igienă la angajaţii de la tarabe, aşteptându-se ca neregulile pe această linie să apară şi în acest an.

„Este veşnica problemă a fluctuaţiei de personal. Nu toţi angajaţii sunt calificaţi, ceea ce înseamnă că nu ştiu să manipuleze alimentel

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum o ora
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 55 minute
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum o ora
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 3 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum o ora
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Firea: Nu mă destabilizează absolut deloc sondajele de opinie. Mă bazez în primul rând pe bucureştenii care m-au votat acum aproape patru ani

News.ro acum o ora
Candidata PSD la PMB Gabriela Firea a declarat că nu o destabilizează sondajele care îl dau pe Nicuşor Dan favorit în completiţia pentru Primăria Capitalei, deoarece se bazează pe voturile bucureştenilor nemulţumiţi de actualul edil general, cât şi

Reconstrucția Fâșiei Gaza ar dura câteva decenii, estimează ONU. Cât ar putea costa totul. "Amploarea distrugerilor este enormă şi fără precedent"

Ziare.com acum o ora
Pusă la pământ după aproape şapte luni de război devastator între Israel şi Hamas-ul palestinian, Fâșia Gaza ar avea nevoie de 30-40 de miliarde de dolari pentru reconstrucție, din cauza amplorii fără precedent a distrugerilor, a estimat joi, 2 mai,

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°