Interpreţi de folclor din toată ţara participă miercuri, 18 mai 2011, la a treia ediţie a colocviului „Artistul între tradiţie şi actualitate”. Manifestarea culturală are loc în comuna Sălciua din Munţii Apuseni.
Colocviul, desfăşurat în fiecare an în judeţul Alba, are ca principal scop dezbaterea problemelor cu care se confruntă artiştii interpreţi de muzică populară din România, devenind o platformă de discuţie şi de reflecţie pentru teme de actualitate ce privesc viaţa culturală.
La ediţia din acest an se va face şi prezentarea oficială a Uniunii artiştilor interpreţi de folclor muzical din România (UAIFMR), uniune care fiinţează din februarie 2011, realizarea sa fiind hotărâtă ca urmare a dezbaterilor din ediţiile trecute ale colocviului. Cu această ocazie, de la ora 10.00, va fi dezvelită şi câte o placă comemorativă pe sediul Primăriei din Sălciua şi pe clădirea pensiunii din localitatea Sub Piatră, în care artiştii s-au întâlnit de fiecare dată. Tot aici se va face şi lansarea site-ului internet al uniunii.
Apără interesele profesionale ale interpreţilor
Uniunea, al cărei preşedinte este interpretul de folclor Ionuţ Fulea, are ca scop principal sprijinirea exercitării drepturilor şi apărarea intereselor profesionale ale interpreţilor de folclor din România, inclusiv ale drepturilor de autor, printre atribuţiile sale regăsindu-se numeroase acţiuni specifice destinate promovării artei interpretative şi folclorului românesc.
„Faptul că marii artişti interpreţi de folclor se reunesc anual în judeţul Alba şi au hotărât aici înfiinţarea unei structuri care să îi reprezinte arată că în judeţul Alba se face cultură la modul serios. Ne bucură că acţiunile Consiliului Judeţean din domeniul culturii şi artei sunt apreciate de profesioniştii din domeniu şi vă asigur că vom continua să sprijinim cultura de calitate şi tradiţiile au