Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul Liviu Negoiţă patronează interese nelegitime

Publicat in Gandul, miercuri 16 mai 2007 ·

Primarul P.D. al sectorului 3 din Capitală, Liviu Negoiţă, este acuzat de liderii P.I.N. că “tolerează şi patronează o încrengătură de interese nelegitime, care-i aduc mari avantaje materiale”. În opinia acestora, două doamne, cu care atât preşedintele P.D., Emil Boc, cât şi primarul Negoiţă se află “în relaţii de prietenie”, ar fi beneficiarele unor contracte grase din partea administraţiei locale P.D. din sectorul 3. Potrivit celor din P.I.N., societăţile patronate de cele două doamne, respectiv King Industrial Enterprises SRL şi SC A A Marketing And Management SRL, au amenajat peste 90 de locuri de joacă şi spaţii verzi, încasând circa 4 milioane de euro. P.I.N. mai susţine şi că soţia primarului Negoiţă ar fi asociata lui Silviu Prigoană în SRL-ul Manele Media şi că firma Rosal, la care până mai ieri Prigoană a fost acţionar, a câştigat licitaţia pentru salubrizarea Clujului, după instalarea lui Emil Boc în scaunul de primar. “Este de notorietate că relaţia dintre Silviu Prigoană şi Liviu Negoiţă a fost intermediată de către un alt lider P.D., deputatul Cezar Preda, implicat şi el în afaceri de salubritate, beneficiar al multor contracte extrem de bănoase oferite chiar de către Traian Băsescu, când acesta era primar general al Capitalei. Patrulaterul de interese, Emil Boc-Silviu Prigoană-Cezar Preda-Liviu Negoiţă, este completat într-un mod profitabil de către soţia deputatului P.D. de Buzău, Janine Preda, care a fost numită şefă a Autorităţii Naţionale de Reglementare a Serviciilor de Gospodărire Comunală, instituţie care reglementează tocmai serviciile de salubrizare”. P.I.N. îi cere în mod public primarului Negoiţă să pre­zinte date oficiale ale contractelor semnate de Primăria sectorului 3 cu societăţile patronate de cele două doam­ne şi să fie verificate conturile SC A A Marketing and Management SRL, din care “de la începutul campaniei pentru referendum

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum 57 minute
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 10 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 9 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 13 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 8 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 11 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 8 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°