Fanii preşedintelui Traian Băsescu ţipă ca din gură de sarpe. Sub pretextul că USL îi vrea acestuia capul. Ca zilele lui ar fi numărate. Că se încearcă, pe toate căile, îndepărtarea sa de la Cotroceni. Că ţinta adversarilor săi ar fi iniţierea unor alegeri prezidenţiale anticipate. Iar reprezentanţii USL transpiră, la rândul lor, pentru a netezi drumul în vederea fie a unei capitulări a lui Traian Băsescu, fie a suspendării ori demiterii acestuia. Între frustrările unora şi aşteptările celorlalţi, unde se află adevărul?

În ce direcţie şi cu ce viteză se îndreaptă viitoarele acţiuni politice ale USL?

Faptul că rezultatul tuturor cercetărilor de piaţă indică o prăbuşire a credibilităţii regimului Traian Băsescu nu mai este un secret pentru nimeni. Şi cu atât mai puţin pentru PDL. O dovadă că aşa stau lucrurile a reprezentat-o şi semnificativa hemoragie a activului acestui partid, care s-a deplasat spectaculos şi scandalos în direcţia USL.

Urmându-şi, practic, electoratul. Dintr-un partid-stat, hegemon, care părea, la sfârşitul anului trecut, invincibil pentru cei mai mulţi observatori ai scenei politice româneşti, iată că PDL, cuprins de panică, se teme că va ajunge un partid prea mic pentru a mai fi semnificativ în bătăliile politice care urmează. Cum prima extremă nu a fost adevărată, eu unul nu creditez nici pesimismul în care reprezentanţii acestui partid au căzut. Fapt este, însă, că s-au întâmplat câteva lucruri unice în analele vieţii politice româneşti.

Sub regimul Traian Băsescu, două guverne, Boc şi Ungureanu, au fost ţinta unor moţiuni de cenzură încununate de succes, cel de-al doilea guvern fiind cel mai scurt din istoria României, de numai 78 de zile şi, tot sub acest regim, preşedintele însuşi a fost suspendat. Până acum, doar o dată. În fine, tot în premieră în analele istoriei recente, un partid aflat la putere pierde guvernarea