Pandurii lui Cristi Pustai s-au calificat, joi seara, în play-off-ul Europa League, după ce au scos un egal pe Cluj Arena şi au învins la Tel Aviv. Dacă echipa din Târgu Jiu a spus încă de la început că vrea să joace toate meciurile din Europa pe stadionul din Cluj, pe fir a mai intrat o echipă românească, de asemenea calificată în play-off.
Conducerea Pandurilor a discutat deja încă de aseară cu cei din Consiliul Judeţean Cluj şi urmează să pună la punct ultimele detalii pentru un nou contract, în vederea disputării meciului din play-off pe Cluj Arena.
După egalul de joi seară, şi Astra Giurgiu ar putea juca meciul din play-off-ul Europa League tot pe Cluj Arena.
"Din semnalele pe care le avem, Astra Giurgiu nu ar avea unde să joace, pentru că stadionul lor nu este omologat. De asemenea, pe Naţional Arena se schimbă gazonul şi nici acolo nu pot disputa meciul. Astfel, o variantă este Cluj Arena. Deocamdată nu am primit nicio solicitare oficială din partea clubului, dar de principiu suntem de acord să vină să joace", a declarat pentru citynews.ro Radu Sporiş, directorul Consiliului de Administraţie al Cluj Arena.
Informaţia e confirmată şi de purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Cluj. "E posibil să vină şi Astra, am primit semnale din partea lor", a declarat Cornelia Trif.
Pandurii Târgu Jiu ar putea aduce pe Cluj Arena echipe de renume precum Besiktas Istambul sau Feyenoord, din Olanda, iar Astra Giurgiu pe Tottenham, Udinese sau Partizan Belgrad.