Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regiunea de Nord Est are cel mai mic numar de mici intreprinzatori

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 29 noiembrie 2004 ·

•"Ne vom axa pe Regiunea de Nord Est deoarece vrem sa sensibilizam atat agentia pentru IMM cat si Guvernul, deoarece regiunea are cel mai mic numar de mici intreprinzatori din toate regiunile de dezvoltare, cea mai mica productivitate a muncii si cel mai mare numar de someri", a declarat ieri Nicolae Vitelaru

Conducerea Patronatului Intreprinderilor Mici si Mijlocii face demersurile legale pentru infiintarea a doua noi organizatii Patronale, cu personalitate juridica proprie, la Miroslava si la Podu Iloaiei. Acest lucru are loc, dupa ce, in urma cu cateva luni de zile au fost inaugurate Patronatele IMM Pascani si Targu Frumos care au reusit in cateva luni de zile sa asimileze o mare parte din agentii economici din zonele respective. "Ne-am propus pentru Miroslava si Podu Iloaiei sa facem ce am facut si la celelalte doua organizatii. Am facut demersurile necesare dar mai dureaza putin inregistrarea, pentru ca vrem ca acestea sa aiba personalitate juridica proprie", a declarat ieri, Nicolae Vitelaru, presedintele Patronatului Regiunii de Nord Est. Totodata, peste o saptamana va avea loc un semninar dezbatere, la nivel de regiune, in care vor fi prezentate oportunitatile de dezvoltare ale acesteia in contextul integrarii in Uniunea Europeana, avand ca principal punct de discutii "Cartea Alba a IMM pentru Regiunea de Nord Est", discutii la care vor fi invitati factorii de decizie din judetele membre ale regiunii. In acelasi timp, in cursul zilei de astazi va avea loc la Bucuresti, lansarea editiei in limba engleza a Cartii Albe a IMM. "Ne vom axa pe Regiunea de Nord Est deoarece vrem sa sensibilizam atat agentia pentru IMM cat si Guvernul, deoarece regiunea are cel mai mic numar de mici intreprinzatori din toate regiunile de dezvoltare, cea mai mica productivitate a muncii si cel mai mare numar de someri. Trebuie sa facem ceva in acest sens, trebuie sa

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă spune că nu s-a discutat în coaliţie despre majorarea pragului de neimpozitare a pensiilor

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, declară despre majorarea salariului minim că a fost o decizie aprobată în coaliţie iar motivul pentru care s-a transferat pentru săptămâna viitoare a fost menţinerea nivelului amenzilor la la salariul minim de 3.300

OMV Petrom cumpără proprietarul celei mai mari reţele de încărcare pentru vehicule electrice

Mediafax acum 39 minute
OMV Petrom (simbol bursier SNP), cea mai mare companie de petrol şi gaze din România, a anunţat la Bursa de Valori Bucureşti că a finalizat tranzacţia pentru achiziţia celei mai extinse reţele de mobilitate electrică din România şi că ţinteşte 1.000

Marcel Ciolacu, despre salariul minim la nivel european: Să mergem pe o viziune europeană. Pentru aceeaşi muncă să fie plată egală. Avem termen de implementare 15 noiembrie

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România va introduce salariul minim la nivel european, iar această iniţiativă prevede ca pentru aceeaşi muncă să fie plata egală. El a adăugat că termenul de implementare a acestei măsuri este 15 noiembrie.

Alfred Simonis: Timişoara nu este Vestul sălbatic, e cel mai sigur oraş din România

Mediafax acum o ora
Alfred Simonis comentează la RFI informaţiile din spaţiul public legate de clanurile de interlopi care terorizează unele familii, pentru a le obliga să-şi vândă casele la preţuri mici: „Fac un apel la autorităţile statului să nu tolereze astfel de c

UPDATE- Donald Trump, găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare în procesul pentru banii tăinuiţi. Sentinţa va fi dată pe 11 iulie. Primele declaraţii ale fostului preşedinte şi reacţia lui Biden. Susţinătorii îndeamnă la violenţă

News.ro acum 29 minute
Juraţii din procesul de la New York al lui Donald Trump au ajuns la concluzia că fostul preşedinte este vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către vedeta porno Stormy Daniels, făcută cu puţin timp înainte

1 iunie, la Biserica Neagră

Buna ziua Brasov acum 10 ore
De 1 iunie, copiii şi tinerii cu vârste de până la 18 ani pot vizita gratuit, între orele 10.00 – 17.30, Biserica Neagră, una dintre cele mai importante clădiri istorice din oraş. În aceeaşi zi, începând cu ora 18.00, în cadrul festivalului Organ Ni

Cutremur în zona Vrancea. Ce magnitudine a avut

Mediafax acum 4 ore
Un cutremur s-a produs vineri dimineaţă în zona Vrancea. A fost vorba despre un cutremur de adâncime. Nu au fost anunţate victime sau pagube.

Lovitură pentru Ucraina, înainte de conferința de pace din Elveția. De ce refuză China să participe la eveniment

Ziare.com acum 4 ore
China a confirmat că nu va participa la conferinţa de pace privind Ucraina care va fi găzduită de Elveţia luna viitoare şi la care Rusia nu a fost invitată, au declarat pentru Reuters patru surse care au informaţii directe despre acest subiect, ceea

Lucrări la podurile peste râurile Bega şi Timiş pe calea ferată, pe tronsonul Lugoj – Timişoara Est din magistrala CFR care se modernizează cu bani europeni/ Trenurile vor circula cu 160 km/h.

News.ro acum o ora
Intervenţiile pe magistrala de cale ferată Caransebeş – Lugoj – Timişoara – Arad aflată în plin proces de modernizare cu bani europeni se extind. În continuare cel mai avansat tronson, dintre cele patru în care a fost împărţită lucrarea, e lotul 2 L

FITS primește Ordinul Meritul Civil din partea Regelui Felipe al Spaniei

Adevarul acum o ora
Majestatea Sa Regele Felipe al VI-lea acordă Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu Placa de Onoare a Ordinului Meritul Civil al Spaniei. Onoranta distincție din partea Majestății Sale va fi înmânată de E.S. José Antonio Hernández Pérez-So

Vremea

București
acum

28°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
lun.

21°/33°
Iasi
acum

25°
vin.

12°/27°
sâm.

16°/30°
dum.

17°/30°
lun.

17°/30°
Constanta
acum

26°
vin.

16°/26°
sâm.

18°/23°
dum.

19°/25°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/25°
lun.

15°/21°
Timisoara
acum

26°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/27°
lun.

17°/27°