Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria este ajutată şi de asociaţii nonguvernamentale

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 20 martie 2008 ·

Venirea primăverii, chiar dacă ninsoarea încearcă să ne avertizeze că nu se lasă dusă cu una cu două, aduce cu ea începutul campaniei de curăţenie a oraşului şi de plantări de puieţi, gard viu şi iarbă. După cum ne-a declarat viceprimarul Adrian Gabor, se lucrează deja în mai multe zone ale oraşului. „În zona Craiter, pe locurile unde au existat ani de-a rândul coteţe pe care le-am demolat, vom aduce pământ vegetal, vom planta iarbă şi copaci, pentru ca apoi să realizăm un mic părculeţ şi locuri de joacă pentru copii. După ce vom termina în Craiter, vom ajunge în cartierul Noua”, ne-a declarat viceprimarul Adrian Gabor. Referitor la acţiunea de curăţenie şi refacere a spaţiilor verzi din Craiter, pentru a veni în ajutorul Primăriei, Asociaţia pentru Integrare Socială şi Protecţia Mediului Feed-Back va participa şi cu oameni, şi cu material dedrologic. Membrii acestei asociaţii şi voluntarii braşoveni vor participa la acţiune în data de 22 martie, în Cartierul Craiter, Str. Pavilioanelor CFR Nr. 100, Bl 26. „Vrem să ajutăm şi noi la refacerea spaţiilor verzi din oraş. Pe lângă materialul dendrologic al Primăriei, avem şi noi câte ceva, cum ar fi gardul viu şi puieţi, pe care le-am primit sub formă de sponsorizare de la o firmă de specialitate. Vrem să facem astfel de acţiuni şi în alte zone ale oraşului, deoarece este nevoie o reînverzire a multor zone. În acest sens aşteptăm şi alte sponsorizări”, ne-a declarat coordonatorul programului Asociaţiei Pentru Integrare Socială şi Protecţia Mediului Feed-Back, Rareş Roman. La acţiunea din data de 22 martie se aşteaptă să participe aproximativ 30 de voluntari de la această asociaţie, dar sunt aşteptaţi şi cetăţenii din zonă. Venirea primăverii, chiar dacă ninsoarea încearcă să ne avertizeze că nu se lasă dusă cu una cu două, aduce cu ea începutul campaniei de curăţenie a oraşului şi de plantări de puieţi, gard viu şi iarbă.

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 25 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 45 minute
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 13 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 11 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum o ora
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°